Politică

DREPT RĂSPUNS LA INVITAŢIA DE A PARTICIPA LA MARŞUL MINORITĂŢILOR SEXUALE, PREŞEDINTELE IGOR DODON VA INIŢA O ACŢIUNE DE APĂRARE A VALORILOR TRADIŢIONALE

23 februarie, 2017

Drept răspuns la invitaţia de a participa la marşul minorităţilor sexuale (LGBT), preşedintele Igor Dodon va iniţa o acţiune de apărare a valorilor tradiţionale. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat pe reţelele de socializare purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban.

Săptămâna aceasta, prezentând un raport despre situaţia drepturilor omului în Moldova, reprezentanţii organizaţiei Amnesty International i-au propus şefului statului să participe la marşul comunităţii LGBT, care va avea loc în primăvară. În opinia lor, astfel Preşedintele Igor Dodon „ar demonstra că vrea să fie un preşedinte al tuturor”.

„Președintele într-adevăr este al tuturor și dumnealui participă la evenimentele care sunt proprii tuturor în societatea noastră, comune ca și tradiții, obiceiuri, valori. În perioada desfășurării evenimentului despre care au menționat acele persoane, exact ca și anul trecut, va fi organizat un amplu program de evenimente în susținerea familiei tradiționale la care Președintele va participa neapărat”, a subliniat Ceban.

El a menţionat că „tot pentru această perioadă este preconizată lansarea mai multor inițiative din partea Președinției în sprijinul familiei tinere, a maternității, copiilor, programe care vor avea ca scop fortificarea instituției familiei”.

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui i-a invitat pe toți cetățenii să se alăture acțiunilor de susținere a familiei tradiționale.

În campania electorală, Igor Dodon a pledat pentru consolidarea ortodoxiei şi apărarea valorilor tradiţionale creştineşti. De asemenea, el s-a pronunţat pentru anularea legii egalităţii de gen.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.