Politică

​"PARTIDUL NOSTRU" PLEDEAZĂ PENTRU ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE ŞI ÎMPOTRIVA SISTEMULUI DE VOT UNINOMINAL

20 martie, 2017

"Partidul Nostru" (PN) pledează pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate şi împotriva introducerii sistemului de vot uninominal sau sistemului electoral mixt. Acestea sunt principalele concluzii ale celui de-al V-lea Congres extraordinar al formaţiunii, la care au participat circa 500 de delegaţi din întreaga republică.

Potrivit reporterului agenţiei INFOTAG, în rezoluţia adoptată se menţionează că "opoziţia ar trebui să se opună în comun intenţiei de a introduce în Republica Moldova sistemul electoral uninominal sau mixt".

"Scopul acestei "reforme", iniţiată de Partidul Democrat, constă în compromiterea şi ruinarea partidului, ca bază a sistemului politic, pentru a menţine la putere conducătorii clanurilor oligarhice. Astăzi, partidele care se opun acestei "reforme" reprezintă voinţa a circa 90% din alegători. Minoritatea încearcă într-un mod grosolan să se impună în faţa majorităţii", consideră membrii partidului.

Preşedintele PN, Renato Usatîi, care a participat la congres prin skype, deoarece se ascunde de justiţia moldovenească la Moscova, a declarat că PN este un partid de care "regimul de guvernare se teme într-un mod panicos".

"Drept confirmare sunt numeroasele dosare penale împotriva lui Usatîi, împotriva activistului Felix Grincu, împotriva primarului oraşului Basarabeasca, Valentin Cimpoieş, împotriva membrului Consiliului Naţional, Nicolai Hacico", a menţionat el.

Usatîi a subliniat că PN pledează astăzi ca o formaţiune pro-moldovenească, pentru care idealurile unui stat suveran şi independent sunt valoroase".

"Sarcina primordială a partidului este crearea unui stat moldovenesc viabil, în baza unei noi Constituţii", a remarcat el.

La congres au fost prezenţi trei deputaţi ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse din partea PLDR. Şeful delegaţiei, Boris Morozov, a menţionat că "pentru PLDR, "Partidul Nostru" este un partener cu care a fost semnat la Moscova un acord de parteneriat strategic".

În cadrul congresului au fost aleşi doi vicepreşedinţi noi ai PN. Aceştia au devenit consilierul Consiliului municipal Bălţi, Elena Griţco, şi fostul candidat la preşedinţie din partea PN, Dumitru Ciubaşenco. Acum Usatîi are cinci vicepreşedinţi. Din conducerea partidului mai fac parte Elena Panuş, Ilian Caşu şi Nicolae Ţîpovici. Toţi trei sunt consilieri ai Consiliului municipal Chişinău.

După încheierea congresului, delegaţii şi activiştii "Partidului Nostru" au mers până la penitenciarul Nr. 13, unde se află Valentin Cimpoieş şi Felix Grincu. Activiştii, inclusiv vicepreşedinţii PN au desfăşurat un miting, cerând eliberarea imediată a deţinuţilor politici.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.