Politică

AMBASADORUL UNGARIEI ÎN MOLDOVA, MATYAS SZILAGYI, A FOST DISTINS CU "ORDINUL DE ONOARE"

21 iunie, 2017

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei în Moldova, Matyas Szilagyi, a fost distins cu "Ordinul de Onoare". Potrivit agenţiei INFOTAG, Preşedintele Igor Dodon a semnat un decret în acest sens.

Şeful statului a avut marţi o întrevedere cu Ambasadorul, care îşi încheie misiunea diplomatică în Moldova.

"Excelenţa Sa a fost şi rămâne un bun prieten al ţării noastre. I-am mulţumit diplomatului pentru contribuţia la intensificarea dialogului politic moldo-ungar la diverse niveluri, în special pentru organizarea vizitei recente la Budapesta, întrevederile la nivel înalt cu Preşedintele Ungariei, prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului", a menţionat Preşedintele într-o postare pe facebook.

Potrivit lui, vizita (privată) care a avut loc în Ungaria "va dinamiza semnificativ relaţiile dintre statele noastre, suntem în aşteptarea vizitei de răspuns a preşedintelui ungar în Moldova, discutăm proiecte ample de infrastructură, care ar putea fi realizate în viitorul apropiat, cu sprijinul statului ungar".

"Domnul ambasador, la fel ca şi Ungaria, a fost şi este un susţinător devotat al statalităţii şi independenţei Republicii Moldova, avem viziuni comune asupra multor lucruri, inclusiv politicile regionale, dar şi colaborarea internaţională. Sînt foarte multe proiecte şi programe la nivel de stat din Ungaria care ar putea fi cu succes preluate şi implementate în ţara noastră", a subliniat Dodon.

Preşedintele a mulţumit pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte de interes reciproc în domeniul cultural, social, economic iniţiate cu suportul personal al ambasadorului.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.06.21 13:09 Istvan
    El merita, desiguri merita!
  2. 2017.06.21 13:13 Grigore
    Ungaria vre ca Moldova nu sa pearda statalitatea si suverinitatea!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.