Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON ESTE CATEGORIC ÎMPOTRIVA CETĂŢENIEI DUBLE PENTRU ANGAJAŢII STRUCTURILOR DE FORŢĂ

10 octombrie, 2017

Preşedintele Igor Dodon este categoric împotriva propunerii de a permite dubla cetăţenie pentru angajaţii structurilor de forţă, iniţiativă care se discută în prezent în Parlament. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris luni pe pagina sa de facebook.

Ela menţionat că această iniţiativă a fost aprobată de Parlament şi transmisă Guvernului spre examinare. Aceasta prevede că angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) pot deţine cetăţenia altor ţări.

„SIS este una dintre structurile de bază care stau la straja statalității și securității naționale. Dacă pierdem devotamentul pentru Moldova al acestor ofițeri, pe termen lung putem pierde și țara. De aceea, consider absolut inacceptabil ca lucrătorii SIS să depună jurământ de credință altor state, vecine sau îndepărtate. Acum înțelegeți de ce SIS, ca organizație de primă importanță, a fost scos de sub controlul Președinției? Ca să fie neutralizat și transformat în agent cu cetățenie străină, care va avea mai multe Patrii, în loc de una singură, natală. Și asta din nou se face cu suportul deciziilor Curții Constituționale, formată din cetățeni români și unioniști”, a scris Dodon.

El a declarat că va respinge această iniţiativă.

„Ca Președinte, voi respinge în mod categoric o asemenea inițiativă, de a permite cetățenie străină pentru lucrătorii din securitatea națională. Înțeleg că se apropie Centenarul Unirii și guvernarea face tot mai multe cedări simbolice, dar totul are o limită. Și se pare că această limită începe să fie depășită în mod obraznic”, a menţionat Dodon.

El şi-a exprimat convingerea că, în anul 2018, socialiștii vor obține majoritatea parlamentară și „statalitatea va deveni un concept-cheie al noii guvernări”.

„Vom reface tot ce a fost desfăcut în acești ani”, a scris Dodon.

Guvernul a elaborat și a înaintat Parlamentului un proiect de lege privind anularea interdicției de obținere a cetățeniei străine de către anumite categorii de funcționari publici, după ce Curtea Constituțională a constatat că interdicția este ilegală. Potrivit deciziei Curții Constituționale, cetățenii moldoveni care au cetățenia altor țări au aceleași drepturi și îndatoriri ca și cei care au doar o singură cetățenie.

Anterior, interdicția privind dubla cetățenie pentru ofițerii de poliție, ofițerii de securitate și pentru anumite categorii de funcționari publici a fost introdusă în timpul guvernării Partidului Comuniștilor. Situația a fost contestată de Curtea Constituțională, care a recunoscut-o drept neconstituțională și a obligat Parlamentul să adopte modificări la Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și la Legea privind statutul ofițerului de informaţii și securitate.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.