Politică

CONSILIUL EUROPEI CONDAMNĂ SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE A PRIMARULUI CHIŞINĂULUI, DORIN CHIRTOACĂ

20 octombrie, 2017

Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALR) a adoptat o rezoluție prin care condamnă suspendarea din funcţie a primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în rezoluţie se menţionează că „suspendarea contravine prevederilor cartei europene a autonomiei locale, semnată de Moldova în 1996, deoarece dosarul penal a fost deschis la iniţiativa proprie a procurorului anticorupţie, ceea ce constituie ingerințe și riscuri de politizare a sistemului judiciar, în absența dispozițiilor care reglementează procedura specifică de suspendare a unui reprezentant local”.

În document se menţionează că „primarul Chișinăului a fost înlocuit de un individ neautorizat, de un oficial guvernamental local, care a succedat funcţia de viceprimar interimar și apoi în funcția de primar”, iar „organizarea referendumului local de revocare pentru a reduce mandatul primarului a fost făcută în ciuda faptului că Constituția RM și Legea privind statutul alesului local interzic orice mandat imperativ”.

Congresul intenţionează să organizeze câteva vizite de lucru la Chişinău pentru a analiza minuţios situaţia lui Dorin Chirtoacă, după care va solicita Comisiei de la Veneția un aviz pe marginea constituționalității referendumului de revocare din funcție a primarului.

INFOTAG precizează: Dorin Chirtoacă se află în arest la domiciliu din 25 mai, când a fost arestat de ofiţerii centrului Naţional Anticorupţie, fiind suspectat de abuz în serviciu în dosarul amenajării parcărilor cu plată.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.