Politică

PSRM ŞI PCRM AU SEMNAT O MOŢIUNE SIMPLĂ ASUPRA ACTIVITĂŢII JUDECĂTORILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE

09 noiembrie, 2017

Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM) şi ai fracțiunii Partidului Comuniștilor (PCRM) au semnat miercuri moțiunea simplă asupra activității judecătorilor Curții Constituționale (CC), care va fi transmisă Parlamentului şi CC.

Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un comunicat al PSRM se menţionează că „judecătorii Curții Constituționale trebuie să fie independenți, imparțiali în luarea deciziilor și să acționeze în strictă conformitate cu Legea Fundamentală. Cu toate acestea, actuala componenţă a Înaltei Curţi a politizat excesiv rolul acesteia, modificând în mai multe rânduri Constituţia, fapt prin ce şi-a arogat nişte competenţe ale Parlamentului RM. Astfel, CC a discreditat unica autoritate de jurisdicție constituțională în stat, care s-a transformat în una din componentele alianţei de guvernare”.

În opinia autorilor, un exemplu că CC şi-a depăşit atribuţiile este „decizia din 26 iulie 2017, prin care Curtea a declarat neconstituțional Decretul Președintelui privind desfăşurarea referendumului republican consultativ asupra unor probleme de interes național, precum şi decizia din 17 octombrie 2017, care a permis instituirea unor proceduri inexistente și neprevăzute de Constituție, inventând așa-numitul interimat a Președintelui „pentru o oră”. Această acțiune a fost calificată de aleșii poporului ca act de uzurpare a puterii de stat”.

„Curtea Constituţională a Republicii Moldova și-a pierdut în totalitate dreptul de a se numi autoritate de jurisdicţie constituţională, în actuala componenţă, discreditându-se în faţa întregului popor prin acţiunile și deciziile sale. Judecătorii care au sprijinit uzurparea puterii de stat urmează să-și prezinte imediat demisia”, consideră deputații din opoziție.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.09 11:54 nineli
    ce da asta - corect, nimic...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.