Politică

MAE AL RUSIEI A APRECIAT POZITIV PRIMUL AN DE ACTIVITATE A PREŞEDINTELUI MOLDOVEI…

10 noiembrie, 2017

MAE al Rusiei a apreciat pozitiv primul an de preşedinţie a lui Igor Dodon, şi îi doreşte „succese în activitate pentru binele poporului și în consolidarea cooperării ruso-moldovenești”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în ajun, în cadrul unui briefing la Moscova.

Ea a menţionat că Preşedintele moldovean a întreprins „o serie de măsuri concrete pentru a stabili cooperarea Republicii Moldova cu Rusia, cu CEEA, precum și în cadrul CSI”, iar în cadrul celor șase întâlniri cu președintele Vladimir Putin, el a stabilit „un dialog susținut pe o gamă largă de probleme, care permite găsirea unor soluții la cele mai actuale probleme de pe agenda bilaterală”.

„Acordurile atinse în cadrul întâlnirilor șefilor de stat au permis activizarea cooperării comerciale și economice între cele două state. A crescut semnificativ exportul de mărfuri moldovenești pe piața rusă, am reuşit să rezolvăm un şir de probleme ale migranți moldoveni în Rusia”, a spus Zaharova.

Potrivit ei, „trebuie apreciate şi eforturile întreprinse pentru promovarea dialogului cu conducerea Transnistriei”, în cadrul cărora „a fost făcut un mic progrese în soluţionarea unor probleme practice ale reglementării transnistrene”.

În același timp, reprezentantul Ministerului rus de Externe și-a exprimat regretul că „confruntarea politică internă ce predomină astăzi în Moldova între ramurile de guvernare nu permite realizarea pe deplin a inițiativelor Președintelui republicii şi nici dezvoltarea potențialului de cooperare moldo-rusă”.

„Totodată, Guvernul și majoritatea parlamentară a Republicii Moldova în ultimul timp au luat un şir de măsuri pentru a limita atribuţiile Președintelui. Au loc şi acțiuni antirusești. Cu toate acestea, partea rusă este dispusă pentru dezvoltarea pe termen lung a relațiilor de prietenie şi de parteneriat cu Moldova neutră, pe baza legăturilor istorice de demult între popoarele noastre. Sperăm că va fi depășită actuala etapă dificilă în dezvoltarea acestei țări”, a concluzionat ea.


…IAR LIDERUL DE LA TIRASPOL L-A CRITICAT PE PREŞEDINTELE MOLDOVEI PENTRU „CALEA ALEASĂ GREŞIT”

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, consideră că Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a ales o cale greşită în soluţionarea problemei transnistrene: „nu a ales soluţionarea problemelor concrete, cu proclamarea sloganurilor politice”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, președintele autoproclamatei RMN a declarat acest lucru într-un interviu pentru ziarul „Moskovskii Komsomoleţ”, reamintind că, în ultimele luni „el a schimbat de trei ori formatul de soluţionare a așa-numitei probleme transnistrene”.

„Iniţial, în ianuarie, în prezența președintelui Putin, el vorbea despre federalizare, apoi despre autonomie, iar acum vorbeste despre un anumit „statut special”. Ce înseamnă „statut special”? Știu ce înseamnă federație, ce înseamnă autonomie. Iar noţiunea de „statut special” nu există în teoria statului și dreptului. Statut special înseamnă o rezervaţie, fără dreptul poporului transnistrean la viaţă, fără limbă, fără drapel, fără economie proprie, fără monedă proprie. Aşa ceva nu ne aranjează deloc”, a subliniat Krasnoselski.

Potrivit lui, „dacă Igor Dodon este gata să rezolve problemele economice, culturale și umanitare, atunci haideţi să le rezolvăm, iar dacă nu este gata, atunci să spună direct şi sincer acest lucru. Nu trebuie să te ascunzi după sloganuri politice”.

Liderul de la Tiraspol nu este de acord cu afirmaţia că, dacă Moldova, prin eforturile lui Dodon, își va schimba cursul spre Rusia, acest lucru va pune în pericol independența Transnistriei.

„Nimic nu amenință independența Transnistriei. Oamenii au votat pentru această independență. Iar poporul va apăra această independență împreună cu președintele. Opinia mea coincide în totalitate cu opinia poporului. Dacă va fi alta, atunci voi demisiona imediat”, a spus el.

În același timp, Krasnoselski a precizat că, astăzi, problema transnistreană nu mai poate fi rezolvată prin revenirea la „Memorandumul Kozak”.

„Nu poți intra în același râu de două ori. Când se pregătea planul Kozak pentru semnare, era o situație complet diferită în jurul Transnistriei. Ucraina și Moldova încă nu îşi aleseseră calea proeuropeană de dezvoltare. Nu erau niciun fel de „revoluții portocalii” și cursuri legate de acestea. Exista o altă atitudine față de Federația Rusă, nu erau sancțiuni şi războaie. Astăzi, Transnistria se află într-o nouă realitate geopolitică”, a spus el.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.