Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON: SOLUŢIONAREA PROBLEMEI TRANSNISTRENE POATE DEVENI O ISTORIE DE SUCCES A RUSIEI ŞI OCCIDENTULUI

14 noiembrie, 2017

Soluţionarea problemei transnistrene poate deveni o istorie de succes a Rusiei şi Occidentului, aceasta fiind varianta în care fiecare parte va primi partea sa de succes diplomatic. O declaraţie în acest sena a făcut Preşedintele Igor Dodon într-un interviu pentru publicaţia rusă „Novaia gazeta”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el şi-a exprimat încrederea că Rusia şi UE „vor putea arăta tuturor că pot ajunge la o înţelegere pentru soluţionarea unei probleme concrete”.

Dodon a spus că a vorbit deja despre problema transnistreană cu preşedintele Italiei, ţară care, peste o lună, va prelua preşedinţia în UE.

„Am început să lucrăm în această direcţie şi cu germanii. Mi se pare că, după ultimele alegeri din Germania şi după cele care vor urma în Rusia, noii sau vechii lideri ai acestor ţări vor avea nevoie de reglementarea transnistreană”, a spus el.

Preşedintele şi-a reafirmat angajamentul de a rezolva problema transnistreană printr-o orânduire de stat de tip federativ.

„Însă, în realitate, nu contează cum se va numi această structură: federaţie, autonomie etc. Important este ca acest statut să fie completat. Cred că trebuie lăsate toate împuternicirile pe care le are astăzi Transnistria: parlamentul, preşedintele, guvernul, drapelul. Şi nu ar trebui să luăm niciun ban din bugetul transnistrean. Trebuie să avem o statalitate comună, un sistem bugetar şi bancar comun, o politică externă comună şi, neapărat, frontiere comune. Dar de armată nu avem nevoie. Moldova este o ţară neutră, deci, nu ar trebui să aibă forţe armate – nici în stânga şi nici în dreapta Nistrului”, a spus el.

Potrivit lui Dodon, există două condiţii prealabile pentru unificarea ţării.

„Este vorba de neutralitatea recunoscută de actorii internaţionali (ideal ar fi ca în Turkmenistan). Şi încă un lucru: trebuie să oferim Transnistriei dreptul la autodeterminare în cazul în care Moldova îşi pierde statalitatea. Deşi sunt sigur că după reunificarea ţării, în Moldova nu va mai exista vreodată o guvernare prounionistă. Cred că ne putem înţelege cu Tiraspolul. El are două scenarii: să facă parte fie din Ucraina, fie din Moldova. Sunt sigur că pentru Transnistria este mai bine să facă parte din Republica Moldova”, a afirmat şeful statului.

El consideră că este nereal pentru Transnistria „să obţină independenţă sau să devină un subiect al Federaţiei Ruse".

„Conducerea Transnistriei acţionează astăzi din faptul că nu plătesc pentru gazul rusesc, primesc finanţare de la Moscova şi ei se simt bine. Dar situaţia s-a schimbat. Ce a fost în ultimii 25 de ani cel mai probabil nu va mai fi. De aceea, trebuie să vedem încotro mergem mai departe. Acum ne putem gândi la acest lucru, dar este imposibil să luăm măsuri concrete în condiţiile actualei majorităţi parlamentare din Moldova. Înţeleg acest lucru. Dar în anul 2018 vor fi alegeri în Moldova, alegeri în Rusia. Am discutat situaţia cu conducerea Federaţiei Ruse, a UE, cu reprezentanţii diplomatici ai Germaniei şi Franţei. Am fost înţeles. Cred că după alegerile din Moldova, atunci când va fi formată o majoritate promoldovenească în Parlament, din 2019 vom putea începe să lucrăm asupra reglementării transnistrene”, a spus Dodon, subliniind că „este dispus să coopereze cu Transnistria”.

Potrivit lui, acest lucru poate fi împiedicat doar dacă „în Moldova se va menţine majoritatea parlamentară pro NATO, prooccidentală”, precum şi de „cercurile de afaceri din Transnistria, care doresc să menţină status quo-ul”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.