Politică

PSRM A DECLARAT CĂ „ALEGERILE PARLAMENTARE ANTICIPATE SUNT O PRIORITATE PENTRU PARTID ŞI PREŞEDINTE”

21 noiembrie, 2017

Partidul Socialiştilor (PSRM) a declarat că „alegerile parlamentare anticipate sunt o prioritate pentru PSRM şi Preşedintele ţării”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-o declaraţie a partidului, luată în urma referendumului eşuat de duminică privind revocarea primarului Chişinăului.

Referendumul, care a fost inițiat de socialiști și s-a desfăşurat duminică, a fost declarat nevalid din cauza faptului că la referendum au participat 17,5% din alegători, minimul necesar fiind de o treime din alegători. Socialiștii consideră că de prezenţa scăzută a alegătorilor la urne se fac vinovate autoritățile, partidele de dreapta și liberalii, care au boicotat referendumul şi „care şi-au pus propriile înţelegeri mai presus de lupta împotriva fărădelegilor comise în capitală timp de 10 ani și mai presus de lupta împotriva corupţiei şi a delapidărilor în primăria Chişinău”.

„Vom lupta şi pentru toți chişinăuienii, în pofida faptului că unii au devenit victime ale jocului partidelor de dreapta. Și anume al Partidului Democrat al lui Vlad Plahotniuc, Partidului „Acţiune şi Solidaritate” al Maiei Sandu, Platformei „Demnitate şi Adevăr” a lui Andrei Năstase, alături de Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu. Regretăm că o parte din locuitorii capitalei au fost implicați în aceste înţelegeri şi combinaţii de culise”, se arată în document.

Autorii constată că, „în prezent, capturarea instituțiilor de stat – de la Parlament, Guvern şi Curtea Constituţională – a trecut la nivelul autorităţilor locale, în special, în Chişinău şi în alte localităţi ale ţării noastre”.

„Partidul Democrat, care controlează Guvernul şi majoritatea parlamentară, continuă să dezbine societatea, promovând modificarea denumirii limbii de stat în Constituţie, includerea în Constituţie a vectorului de politică externă a ţării fără ca să se consulte în prealabil cu societatea și provocând constant partenerul strategic al ţării noastre, Federaţia Rusă. Toate aceste lucruri se fac în scopul de a distrage atenţia societăţii de la situaţia social-economică deplorabilă, criza demografică şi exodul masiv al populaţiei din ţară”, consideră PSRM.

Socialiştii subliniază că „vor face uz de toate mijloacele pentru a obţine alegeri parlamentare anticipate, iar dacă va apărea cea mai mică șansă de a declara alegeri parlamentare anticipate, aceasta va fi valorificată. Mai ales că acest obiectiv este şi unul de maximă prioritate pentru Preşedintele ţării”.

Referindu-se la obiectivele pentru perioada următoare, Partidul Socialiştilor a declarat că „intenţionează să intensifice campania pentru trecerea la forma prezidenţială de guvernământ”. Potrivit socialiştilor, ei au colectat deja circa 300 mii de semnături în susţinerea trecerii la republica prezidenţială, iar până la 2 februarie 2018, intenţionează să colecteze cel puţin 1 milion de semnături în acest sens.

PSRM anunţă că, începând cu săptămâna viitoare, în toate organizaţiile raionale şi teritoriale ale PSRM de pe întreg teritoriu ţării vor avea loc conferinţe de raportare şi alegeri în vederea pregătirii de alegerile parlamentare.

Potrivit declaraţiei, componența candidaţilor PSRM pentru circumscripţiile uninominale va fi formată după sistemul de votare prealabilă (primaries).

„În timpul cel mai apropiat, va fi lansată procedura de înaintare a candidaţilor care vor participa la primaries-urile interne din partea Partidului Socialiştilor. Fiecare organizaţie regională a PSRM îşi va înainta candidaţii proprii pentru formarea listei de partid. Următoarele alegeri parlamentare vor fi cele mai importante din istoria ţării noastre. În urma acestora se va decide asupra existenței în continuare a Republicii Moldova ca stat unitar și independent. La aceste alegeri de importanţă crucială vom consolida toată echipa și vom depune maxim efort pentru obținerea victoriei”, au declarat socialiştii.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.21 14:21 Nina
    Vrabie - malai viseaza...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.