Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON: SPEAKERUL ANDRIAN CANDU LE INTERZICE DEPUTAŢILOR SĂ MEARGĂ LA MOSCOVA

24 noiembrie, 2017

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, le-a interzis deputaţilor să meargă la şedinţa grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, care va avea loc pe 10-13 decembrie la Moscova. Potrivit agenţiei INFOTAG, o declaraţie în acest sens a făcut Preşedintele Igor Dodon la postul de televiziune NTV-Moldova, calificând drept un nonsens interdicţia Partidului Democrat impusă deputaţilor săi, membrilor Guvernului şi chiar funcţionarilor simpli de a merge în Rusia.

„65% din cetăţeni doresc prietenie cu Rusia, dar în Parlamentul nostru lucrurile stau în aşa fel, încât, dacă PDM s-a supărat, atunci întreaga ţară trebuie să stea în genunchi”, s-a indignat el.

Șeful statului a amintit că, atunci când s-a format grupul de prietenie cu Rusia, din cadrul acestuia făceau parte un mare număr de deputați – 56.

„Reuniunea actuală a grupului interparlamentar se va desfășura pentru prima oară în ultimii ani, iar președintele grupului moldovean, Zinaida Greceanîi, i-a informat despre aceasta pe toţi cei 56 de deputați, întrebându-se cine vrea să meargă. Dar Candu a declarat la ședința Biroului Permanent că nimeni nu va merge și a dat asigurări că Parlamentul nu va aloca bani pentru deplasare”, a spus el.

Dodon este nemulțumit că „în România sau oriunde în altă parte se poate călători din contul banilor contribuabililor moldoveni, iar ca să mergi în Rusia la nivelul deputaților Partidul Democrat nu dă voie”.

„De ce li se interzice să meargă, să comunice la nivel interparlamentar la Moscova? Pentru că aceasta nu este pe placul unui partid? Reiese că deputații care nu vor asculta vor pleca pe cheltuiala partidelor, pe propria lor cheltuială. Trebuie plătite bilete dus-întors, iar acolo deja partea rusă îşi asumă cheltuielile, așa cum ni le asumăm noi atunci când vin deputați din alte țări”, a spus el, calificând acțiunile democraților drept „uzurpare reală a puterii”.

Președintele a amintit că Parlamentul reprezintă toți locuitorii Republicii Moldova: şi pe cei de stânga și de dreapta, şi pe unioniști, și pe cetățenii promoldoveni, şi pe cei care doresc să fie prieteni cu Rusia.

După cum a informat anterior INFOTAG, la începutul lunii martie, speakerul Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip (ambii membri ai Partidului Democrat – „I.“) au înmânat o notă de protest ambasadorului rus Farit Muhametşin în legătură cu „reținerile, percheziţiile și interogările regulate ale funcţionarilor moldoveni de către serviciile speciale rusești”. În același timp, aceștia au recomandat insistent funcționarilor publici din Moldova să se abțină de la vizitele în Rusia din cauza atitudinii „inadecvate“. Însă nu a fost dat nici un exemplu în acest sens.

În același timp, în ultima perioadă, grănicerii moldoveni nu le-au permis să intre în Republica Moldova mai multor oficiali ruși, militari, politologi, jurnaliști și chiar artiști ruşi sub pretextul că ei „nu au fost în măsură să justifice în mod clar scopul vizitei lor”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.24 17:46 Dorina
    Nacealo u Dodona bilo obnadejivaiushim s Krasnoselischim, no seiceas on, Dodon uje nicego ne resaet.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.