Politică

PDM: PROIECTUL DE LEGE PRIVIND PROPAGANDA RUSĂ VA FI EXAMINAT ÎN PARLAMENT ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

06 decembrie, 2017

Proiectul de lege privind interdicţia propagandei ruse în Moldova va fi examinat în Parlament în această săptămână. Acest lucru se menţionează într-un comunicat al Partidului Democrat (PDM), citat de agenţia INFOTAG.

Potrivit comunicatului, „proiectul de lege privind modificarea Codului audiovizualului propune un mecanism de asigurare a securităţii informaţionale a statului”.

„Iniţiativa este semnată de deputaţii PDM şi PPEM, având ca scop securizarea spaţiului informaţional, prin limitarea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda şi manipularea din exteriorul ţării, care poate aduce grave prejudicii securităţii informaţionale a statului şi cetăţenilor săi”, se arată în comunicat.

Autorii susţin că această iniţiativă se referă „strict la limitări ce ţin de emisiunile informativ-analitice şi nu va afecta în niciun fel retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a programelor de divertisment sau a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara ţării care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”.

La şedinţa de miercuri, Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a avizat pozitiv proiectul de lege prezentat.

„Propaganda și manipularea opiniei publice din exterior amenință securitatea națională. O asemenea amenințare există nu numai în Moldova, ci și în Ucraina, Uniunea Europeană și SUA. Până în februarie, toate posturile de televiziune care transmit știri și dezbateri politice străine trebuie să le excludă din grila de emisie”, a spus deputatul Sergiu Sîrbu, unul dintre autorii documentului.

La discutarea proiectului de lege în Comisie, „împotrivă” a votat deputata PLDM, Maria Ciobanu, şi reprezentanţii PSRM.

„Dacă adoptat această lege, atunci să eliminaţi din Constituţie noţiunile de „liberă exprimare” şi „libertatea presei”. Eliminaţi totul şi lăsaţi doar ceea ce consideraţi voi că este corect”, a declarat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

Pentru încălcarea legii se prevăd amenzi de la 40 până la 70 mii lei şi chiar retragerea licenţei radiodifuzorilor.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.12.07 11:36 Anatolie
    Plahotniuc a spus ca PDM sa fie #1 si acum PDM este cea mai puternica.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.