Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON A PROPUS NATO SĂ SEMNEZE UN DOCUMENT PRIVIND RECUNOAŞTEREA STATUTULUI DE NEUTRALITATE PERMANENTĂ A MOLDOVEI

11 decembrie, 2017

Preşedintele Igor Dodon a propus NATO să semneze un document privind recunoaşterea statutului de neutralitate permanentă a Moldovei. Potrivit agenţiei INFOTAG, propunerea a fost făcută la întrevederea cu Secretarul General adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, care a participat vineri la deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chişinău.

Preşedintele a scris pe pagina sa de facebook că, în cadrul întrevederii, el a evocat mai multe declaraţii făcute de conducerea NATO, potrivit cărora „Alianţa Nord-Atlantică manifestă o atitudine de respect faţă de statutul constituţional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova”.

„Am propus, repetat, ca aceste declaraţii să fie consfinţite într-un document politic consensual. În acest context, am convenit asupra organizării unor consultări la nivel de experți la acest subiect. Poziţia noastră principială este că, în relaţiile sale atât cu Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO), cât şi cu Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Republica Moldova trebuie să se bazeze în exclusivitate pe statutul său de neutralitate”, a declarat Dodon.

El a atras atenţia la „graba deschiderii Centrului de Legătură al NATO în Moldova, deoarece această precipitare ar putea avea efecte negative foarte grave”.

„Mai cu seamă acest lucru ar complica semnificativ efortul de soluționare a diferendului transnistrean. Guvernul și majoritatea parlamentară trebuie, mai întâi de toate, să depună eforturi care să minimalizeze confruntările politice interne, dar să nu tensioneze şi mai mult situația în societatea moldovenească”, a menţionat şeful statului.

Potrivit lui, inaugurarea Oficiului de Legătură al NATO la Chişinău nu corespunde spiritului Hotărârii Parlamentului din 31 martie 2016 pentru aprobarea Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova.

La întrevedere, părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia politică din regiune şi perspectivele interacţiunii Republica Moldova - NATO.

„Am punctat poziţiile noastre cu privire la principiile care stau la baza relaţiilor cu NATO: respectarea principiului inviolabilităţii frontierelor Republicii Moldova recunoscute la nivel internaţional, respectarea statutului constituţional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, respectarea intereselor reciproce în cadrul dialogului, participarea Moldovei la operaţiunile de pacificare sub egida ONU”, a subliniat Preşedintele.

El a anunțat despre inițiativa de a desfășura sub egida Președintelui, în primul semestru al anului 2018, o conferință internațională cu genericul „Neutralitatea permanentă a Moldovei – factor de stabilitate și dezvoltare sau noua provocare în relațiile dintre Est și Occident” și a invitat reprezentanții NATO să participe la acest forum.

„Noi suntem deschişi la consultări cu structurile NATO, inclusiv la nivel informal, care ar putea fi valorificate pentru dezvoltarea relaţiilor noastre şi, totodată, nu vor avea un caracter ambiguu din punct de vedere al respectării Constituţiei ţării noastre”, a scris Dodon.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.