Politică

CIRCA 47% DIN CETĂŢENII MOLDOVEI PLEDEAZĂ PENTRU ADERAREA LA UE

14 decembrie, 2017

Dacă duminică ar avea loc un referendum privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, 47,2% ar vota pentru, 28,5% ar fi împotrivă, iar 24% nu ar merge la vot sau nu au decis încă. Acestea sunt datele Barometrului de opinie publică, prezentate joi de Institutul de Politici Publice.

Potrivit agenţiei INFOTAG, dacă ar avea loc un referendum similar referitor la aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), 42,7% ar vota pentru, 30,4% ar fi împotrivă, iar 25,2% încă nu au decis sau nu ar merge la scrutin.

Respondenţilor li s-a propus să aleagă între cele două uniuni. Astfel, pentru UE au optat 38,1%, iar pentru UEE – 32,6%.

Potrivit directorului Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, procentajul ridicat al celor indecişi arată că forţele politice trebuie să facă mai mult pentru a explica beneficiile vectorilor de integrare.

Analistul politic Igor Boţan a remarcat că, în ultimele cinci sondaje de opinie, desfăşurate de diferite organizaţii, ideea aderării la UE este lider în trei sondaje.

Sondajul mai arată că majoritatea cetăţenilor sunt categoric împotriva unirii Moldovei cu România. Dacă duminică ar avea loc un referendum în această privinţă, 56,2% ar vota „împotrivă” şi doar 21,8% „pentru”. De asemenea, mai mult de jumătate dintre cetăţeni (51%) ar vota împotriva intrării Moldovei în NATO, iar 15,9% susţin această idee.

Sondajul „Barometrul de opinie publică. Noiembrie 2017” a fost realizat de CBS-AXA în perioada 18 noiembrie – 5 decembrie la comanda Institutul de Politici Publice. Marja de eroare este de 2%.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.