Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON A INIŢIAT O NOUĂ CAMPANIE ÎMPOTRIVA UNIRII MOLDOVEI CU ROMÂNIA

12 martie, 2018

Preşedintele Igor Dodon a iniţiat o nouă campanie împotriva unirii Moldovei cu România. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a anunţat luni pe pagina sa de facebook.

„În acest an este ceasul de vârf al unioniștilor. Aniversarea centenarului (unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 – „I.”) a răscolit în ei cele mai iraționale și întunecate emoții și pasiuni. Au devenit foarte perfizi și agresivi și, din păcate, multă lume a căzut pradă acestei isterii. Și multe autorități din statul vecin (România – „I.”) și-au arătat adevărata față și intenție”, a menţionat Dodon.

În opinia sa, „va trece și această perioadă și spiritele se vor liniști. Timpul va trata această maladie”.

„Unioniștii vor rămâne doar cu visul nerealizat. Și cu rușinea pe viață pentru trădarea țării și a neamului în care s-au născut. Majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova condamnă ferm acțiunile unioniste, distrugătoare de țară, și unirea niciodată nu se va produce. Asta este important să înțeleagă toți cei implicați în isteria antistatală”, a subliniat Preşedintele.

El a spus că a lansat o campanie împotriva unirii şi pentru consolidarea statalităţii. Igor Dodon a publicat imagini cu panouri publicitare amplasate în republică cu mesajul: „Unionismul trece, Patria Rămâne. Moldova are Viitor! (Igor Dodon)”.

„Mesajul care a fost lansat la nivel național ne va aminti că „ce e val ca valul trece”. Iar statul și poporul moldovenesc vor dăinui”, a declarat Dodon.

După cum a informat anterior INFOTAG, la începutul anului susţinătorii unirii Modlovei cu România au lansat o campanie în cadrul căreia autorităţile publice locale din diferite localităţi semnează o declaraţie simbolică de unire cu România. Până în prezent, astfel de declaraţii au semnat peste 100 de localităţi.

Drept răspuns, Igor Dodon a iniţiat o campanie în susţinerea statalităţii ţării. Primii care au adoptat o asemenea declaraţie au fost consilierii din satul de baştină al Preşedintelui, Sadova din raionul Călăraşi. În document sunt condamnate şi declaraţiile de unire cu România, semnate de alte localităţi ale republicii. Până în prezent, circa 300 de localităţi au semnat declaraţia în susţinerea statalităţii.

În acelaşi timp, sub influenţa forţelor politice, unele localităţi au adoptat declaraţii şi în susţinerea unirii cu România, şi în susţinerea statalităţii. Astfel, în acest week-end, consiliul local din Sadova a adoptat declaraţia de unire cu România. Adunarea localnicilor a fost transmisă în direct pe reţelele de socializare, iar documentul a fost semnat nu numai de consilieri, ci şi de primar şi de către 500 de localnici. Preşedintele nu a comentat acţiunea consătenilor săi.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.03.12 19:08 Filaret
    Vor unionistii sau nu vor da ei ajuta pe dl Dodon la alegerile parlamentara sa 53 procentr voturilor.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.