Politică

PSRM A INTRODUS ÎN PARLAMENT UN PROIECT DE LEGE PRIVIND DEMISIA MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII

16 martie, 2018

Partidul Socialiştilor (PSRM) a introdus în Parlament un proiect de lege privind demisia ministrului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari. Potrivit agenţiei INFOTAG, proiectul moţiunii simple a fost prezentat vineri în Parlament pentru prima lectură de către deputatul PSRM, Vasile Bolea.

El susţine că „în domeniul sănătăţii s-a format o situaţie catastrofală, care continuă să se înrăutăţească”.

„Potrivit conceptului de reformare a spitalelor regionale, guvernarea are intenția să închidă spitalele raionale, să lichideze secții întregi în spitale, și acest fapt ne îngrijorează. De asemenea, ne îngrijorează situația din medicină, referitor la capitolul medici și exodul cadrelor medicale. În curând o să rămânem fără cadre medicale calificate”, a remarcat Bolea.

El a menţionat că „guvernarea nu a îndeplinit promisiunile privind majorarea pensiilor”.

„Așa-numita reformă a sistemului de pensii, în loc să aducă o majorare, o indexare a pensiilor de peste 40%, a rămas la nivel de promisiune, iar pensionarii vor primi o indexare de 6%. Aşa ceva este inadmisibil în condiţiile actuale”, a subliniat deputatul.

El s-a referit şi la măsurile insuficiente pentru protecția copiilor.

„Protecția copiilor este totalmente exclusă de pe agenda ministrei, numărul șomerilor în țară este în creștere. Vrem ca doamna ministru să vină aici în Parlament, să raporteze referitor la aceste domenii, avem unele propuneri în această moțiune și rugăm să le luați în considerare”, a afirmat deputatul.

Inițiativa a fost semnată de deputați din partea Partidului Socialiştilor. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că aceasta va fi examinată în conformitate cu legea, în termen de 14 zile lucrătoare. Biroul Permanent al Parlamentului va stabili data pentru examinare.

După cum a informat anterior INFOTAG, în 2017, socialiştii au încercat să demită câţiva miniştri. Moţiunile au fost examinate în Parlament, dar au fost respinse de majoritate. În cadrul sesiunii actuale, Parlamentul a respins deja o moţiune împotriva ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, iar vineri va fi examinată în ședință moțiunea asupra viceprim-ministrului pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.