Politică

UN EUROPARLAMENTAR CONSIDERĂ CĂ SPEAKERUL PARLAMENTULUI MOLDOVEI REPREZINTĂ INTERESELE OLIGARHILOR

23 aprilie, 2018

Deputatul Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European, Cristian Preda, susţine că, spre deosebire de preşedintele Parlamentului Moldovei, Andrian Candu, el reprezintă interesele cetățenilor, dar nu ale oligarhilor.

Potrivit agenţiei INFOTAG, astfel el a reacţionat la acuzaţiile lui Candu precum că deputatul european „vrea să blocheze asistenţa macrofinanciară a UE pentru Moldova”.

„Regret să văd că membrii PDM seamănă tot mai mult cu frații lor corupți, pesediștii de la București. Și unii și alții consideră că oricine nu e sclavul unui oligarh sau al unui condamnat e dușmanul țării”, consideră Preda.

El a dat asigurări că va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova și „să spună adevărul despre corupții de pe cele două maluri ale Prutului”, precizând că el „reprezintă cetățenii, nu interesele oligarhiei politice”.

După cum a informat anterior INFOTAG, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, Andrian Candu l-a acuzat pe Cristian preda de faptul că „încearcă să blocheze acordarea asistenţei macrofinanciare a UE pentru Republica Moldova”, precum şi că „urmărește nu numai propriile interese, ci și interesele unor forțe politice din Moldova, punând mai presus interesele lor decât ale republicii și cetățenilor săi”. El a mai spus că „cei de-alde Cristian Preda sunt în minoritate şi în Parlamentul European”, deşi fracţiunea PPE în organul legislativ al UE este cea mai mare şi are 219 deputaţi.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.