Politică

EXPERT: OBŢINEREA STATUTULUI DE OBSERVATOR LA UEEA AR PUTEA FI FOLOSITĂ PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI MOLDOVEI

14 mai, 2018

Dacă Moldova va obţine statutul de observator la Uniunea Economică Eurasiatic (UEEA), acest lucru ar putea fi folosit cu succes pentru dezvoltarea economiei republicii, consideră directorul Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme (CISR), expertul economic Galina Şelari.

Solicitată de reporterul agenţiei INFOTAG, ea a menţionat că „participarea Moldovei în această calitate poate fi productivă numai dacă republica va avea scopuri concrete și o strategie etapizată pentru a le atinge”.

„Semnarea unui astfel de document nu înseamnă nimic, la fel ca şi semnarea acordului privind zona de liber schimb cu țările CSI sau cu UE: rezultatele reale sunt obținute doar prin implementarea acestuia”, a spus Şelari.

Potrivit ei, „republica ştie deja care sunt cerințele Acordului cu UE, care se realizează în practică, cu greu, dar se realizează. În schimb, despre normele de activitate în spaţiul UEEA, Moldova și societatea moldovenească, în special comunitatea de afaceri, nu ştie aproape nimic, adică nu cunoaşte regulile din cadrul Uniunii, care pot facilita în mare măsură activitatea economică în spațiul eurasiatic”.

„De exemplu, un membru al Uniunii Eurasiatice este Kazahstan, care are o piață ce se dezvoltă intens. Însă relațiile comerciale cu țările din Asia Centrală sunt la nivelul zero, deşi Kazahstanul ar putea fi interesat de produsele pe care le exportă tradițional Moldova: vin, mere și alte fructe”, a spus expertul.

Ea a remarcat faptul că țări precum Armenia și Kârgâzstan, de asemenea, exportă aceste categorii de mărfuri, iar Moldova va deveni concurentul lor pe piața eurasiatică, fără a fi membru cu drepturi depline al UEEA.

„Avantajul Moldovei constă în faptul că este primul stat care va deţine un astfel de statut, iar acest lucru, desigur, poate fi folosit. Republica nu va avea dreptul de vot, dar va avea acces la informații, care pot fi utilizate în mod eficient”, spune economistul, adăugând că „există şi un dezavantaj: având în vedere că acest lucru este primul caz de acest fel, deocamdată nu este prea clar ce înseamnă statutul de stat observator și dacă statele membre vor lua în considerare poziţia Moldovei în luarea deciziilor importante”.

Expertul a spus că „acum în Moldova se discută activ despre acest statut și deseori acest lucru se face în context politic, și anume în contradicțiile dintre ramurile puterii, care au opinii diferite asupra vectorului estic”.

„Moldova are două căi referitor la obținerea statutului în cauză: fie că acesta va fi devalorizat ca urmare a conflictelor politice, fie că va fi folosit eficient pentru dezvoltarea statului și în beneficiul cetățenilor. Calea pe care va merge Moldova depinde doar de ea”, a conchis Galina Şelari.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.05.15 12:09 Simion
    Este clar, ca asta pina chind nu da nimic pentru Moldova.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.