Politică

CURTEA DE APEL A MENŢINUT DECIZIA PRIVIND INVALIDAREA ALEGERILOR LOCALE

22 iunie, 2018

Curtea de Apel (CA) Chişinău a menţinut în ajun decizia Judecătoriei Centru privind invalidarea alegerilor primarului capitalei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, CA a respins apelul preşedintelui Platformei DA, primarului ale Andrei Năstase, care a contestat decizia instanţei primare. Recursul politicianului de opoziţie a fost susţinut de reprezentanţii Consiliului Electoral de Circumscripţie şi de cei ai Partidului Socialiştilor. PSRM s-a adresat anterior în instanţă, acuzându-l pe candidatul Platformei DA de încălcarea Codului electoral şi anume de agitație în ziua alegerilor și participarea cetățenilor străini în campania electorală, fapt ce a servit drept bază pentru nerecunoașterea alegerilor de către instanță.

Năstase a declarat inițial că şedinţa CA se desfăşoară cu încălcări și chiar a cerut recuzarea judecătorilor, cererea însă nu a fost satisfăcută. Şedinţa a durat aproape cinci ore, iar pentru deliberări magistraţii au avut nevoie de două ore.

Năstase a numit verdictul drept „o batjocură în adresa justiției și o comandă politică”.

„Este un adevărat teatru al absurdului. Acum cetățenii conștienți nu au o altă opţiune decât să protesteze, căci, altfel, binomul Plahotniuc-Dodon va lipsi Moldova de dreptul la viitor”, a spus el, îndemnând cetățenii să iasă la proteste.

Avocatul Dumitru Pavel a confirmat intenția lui Năstase de a contesta decizia CA la Curtea Supremă de Justiție. În timpul şedinţei, în faţa Curţii de Apel se desfăşura un protest al susținătorilor primarului ales, care au cerut recunoașterea alegerilor. În sprijinul primarului a avut loc un protest şi la primărie, la care au participat câteva sute de persoane și care a durat până seara târziu.

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a participat la protest, a numit decizia CA drept „inexplicabilă” și a îndemnat cetățenii „să se pregătească și să se alăture protestelor zilnice”.

Situația din Chișinău a provocat indignare şi în rândul partenerilor europeni. Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a subliniat în declarația sa „suprimarea democrației în Moldova” și a numit regimul de guvernământ al Moldovei drept „criminal”. În ajun, la şedinţa Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, deputații europeni au spus că invalidarea alegerilor este una „neașteptată și alarmantă, care poate avea un impact negativ asupra relațiilor viitoare între UE şi Moldova”.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.06.22 15:32 Ionut
    Etim Plahotniuc razmazal Dodona i sotialistov...
  2. 2018.06.22 16:04 Victor
    Este clar ca asta - joc, da eu nu cred ca dl Plahotniuc are nevoe in asa ceva...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.