Politică

PDM VA CONTINUA PARCURSUL EUROPEAN ŞI IMPLEMENTAREA REFORMELOR – VLAD PLAHOTNIUC

06 iulie, 2018

Partidul Democrat (PDM) va continua parcursul european şi implementarea reformelor, a declarat preşedintele formaţiunii, Vlad Plahotniuc, comentând Rezoluţia Parlamentului European privind situaţia din Moldova.

Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, după şedinţa conducerii PDM cu membrii Guvernului şi deputaţii coaliţiei de guvernare, el a declarat că „toate reformele vor fi continuate”.

El a spus că „Rezoluţia Parlamentului European a fost adoptată fără un consens larg, reieşind din interesele unui grup politic”.

„Pentru ei a fost important să-i susțină pe ai lor, pe partidul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase. Partenerii lor au decis să-i ajute la alegeri, deoarece pentru ei interesele de partid sunt mai importante decât interesele țării și cooperarea Uniunii Europene cu Moldova. Ei au decis să pedepsească țara numai pentru că guvernul nu a fost de acord să intervină în justiție, ca să determine schimbarea deciziei privind invalidarea alegerilor. Dar la Bruxelles mai sunt oameni care prețuiesc relațiile cu Republica Moldova şi continuă să coopereze. Iar noi suntem deschişi spre cooperare cu toate instituțiile UE”, a spus Plahotniuc.

El a calificat drept „cinice” scopurile Maiei Sandu și ale lui Andrei Năstase, care au influențat adoptarea Rezoluției, subliniind că „aceste scopuri nu vor fi atinse”.

„Cetățenii nu vor suferi din cauza aceasta. Guvernul va continua reformele, indiferent de aceste jocuri politice. Noi ne-am îndeplinit toate obligațiile, FMI a acordat bani Moldovei. Am îndeplinit şi toate angajamentele faţă de UE, dar acest lucru nu a fost luat în considerare”, a menționat liderul PDM.

Potrivit lui, „autoritățile au implementat reforme nu pentru a îndeplini condițiile, ci pentru a realiza modernizarea țării”.

„Noi ne-am asumat toate riscurile, am știut că am putea plăti scump la alegeri pentru aceasta. Dar, pe termen lung, merită. Și vom duce totul la bun sfârşit, chiar vom lansa proiecte noi. Dar acum vom acţiona nu din condiţiile acordurilor, ci din prioritățile țării. Vom face în aşa fel, încât oamenii să simtă rezultatele cât mai curând posibil, inclusiv de pe urma reformelor economice”, a declarat Plahotniuc.

El a subliniat că „cursul strategic de dezvoltare a țării rămâne neschimbat: integrarea europeană, modernizarea țării și orientarea spre Occident”.

Commentarii [ 9 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.06 15:51 Pavel
    Ce jucator el este, bravo!
  2. 2018.07.06 16:01 Andrei
    A promis mult dl Plahotniuc, pacat ca face cam prea putin...
  3. 2018.07.07 12:55 Ilies
    Inca nu este seara...
  4. 2018.07.07 13:07 Maria
    Zdorovo on vseh derjit za odno boliucee mesto, eto nadu umeti tac!
  5. 2018.07.07 13:08 Stanislav
    Dl Plahotniuc sa arata obosit in ultimele zile, de ce?
  6. 2018.07.09 16:52 Irina
    Im place asa pozitia dl Plahotniuc...
  7. 2018.07.09 16:53 Elena
    Dl Plahotniuc are 100 de procente dreptate chind spune ca „autoritățile au implementat reforme nu pentru a îndeplini condițiile, ci pentru a realiza modernizarea țării”.
  8. 2018.07.28 13:52 Eva
    Dl Plahotniuc este lider adavarat, care sa lupta pina la capat - pina la victoria TOTALA!!!
  9. 2018.07.28 13:52 Sigma
    Sa arata cam obosit el...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.