Politică

GUVERNUL ESTE ÎMPOTRIVA INTRODUCERII TURULUI DOI ÎN CIRCUMSCRIPŢIILE UNINOMINALE LA ALEGERILE PARLAMENTARE

19 iulie, 2018

Guvernul a avizat negativ iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi care au propus introducerea turului doi în circumscripţiile uninominale la alegerile parlamentare.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în avizul Executivului se menţionează că autorii iniţiativei nu au ţinut cont de recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia, orice modificare a sistemului electoral trebuie făcută cel puţin cu un an până la desfășurarea alegerilor.

Documentul menţionează că problema modificării legislației electorale este o prerogativă a Parlamentului.

INFOTAG precizează: Potrivit legislației electorale a Moldovei, 51 de deputați ai Parlamentului sunt aleși în circumscripțiile uninominale din primul tur, iar alţi 50 de deputaţi pe listele de partide. Legea privind trecerea la sistemul electoral mixt a fost adoptată la 20 iulie 2017 cu voturile a 74 deputați – de la Partidul Democrat, Grupul Popular European și Partidul Socialiştilor.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.19 09:59 David
    In probolema aceasta dl Filip are 100 de procente dreptate. Niuci nu sa discuta asa intrabarea.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.