Politică

PREŞEDINTELE MOLDOVEI S-A PRONUNŢAT PENTRU CONSOLIDAREA STATUTULUI DE NEUTRALITATE PERMANENTĂ A ŢĂRII

20 iulie, 2018

Preşedintele Igor Dodon s-a pronunţat pentru consolidarea statutului de neutralitate permanentă a Moldovei. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris pe pagina sa de facebook, comentând Strategia Naţională de Apărare, care a fost adoptată joi de Parlament.

„Poporul moldovenesc sprijină cu fermitate prevederea constituțională privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, pe când clasa politică, nici până astăzi, încă nu și-a demonstrat capacitatea de a consfinţi în mod corespunzător în legislație voința cetățenilor în această chestiune de importanță strategică. Poziția mea fermă este că statutul constituțional de neutralitate permanentă trebuie consolidat și fortificat, iar noi trebuie să pledăm pentru recunoaşterea lui internaţională. Acest fapt, cu siguranță, va contribui la dezvoltarea durabilă și prosperarea Republicii Moldova ca stat contemporan”, a subliniat Dodon.

De asemenea, el a publicat şi un document intitulat „Poziția Președintelui privind asigurarea securității țării și a cetățenilor ei prin fortificarea statutului constituțional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova”.

Potrivit documentului, „în condițiile de incertitudine crescândă”, Moldova este interesată în „promovarea unei politici externe armonioase și echilibrate, precum și în neimplicarea țării în efemera confruntare dintre Est și Vest”.

„În contextul dat, intenționăm să ne consolidăm statutul de neutralitate permanentă consfințit în Constituție și să obținem recunoașterea acestuia la nivel internațional, după exemplul unor țări ca Elveția, Austria, Laos, Cambodgia, Irlanda, Malta, Turkmenistan etc.”, a declarat Dodon.

El a subliniat că în următorii ani intenționează să utilizeze „experiența internațională existentă în realizarea consensului respectiv pentru consfințirea și recunoașterea statutului de neutralitate al statelor”.

„Îi vom convinge pe partenerii externi să confirme și să recunoască neutralitatea permanentă a Republicii Moldova ca element fundamental al întăririi încrederii și securității regionale”, a declarat Dodon.

El a subliniat că, în situaţia actuală, „în Republica Moldova nu există unitate în rândurile clasei politice în problemele dezvoltării relațiilor reciproc avantajoase cu Uniunea Europeană, cu Federația Rusă și cu Statele Unite ale Americii”.

„Clasa politică din Moldova încă nu a devenit un exponent de nădejde al voinței cetățenilor în lumina asigurării securității țării prin promovarea politicii de neutralitate permanentă. În perioada de independență a Moldovei, mai bine de 2/3 dintre cetățeni susțin statutul de neutralitate al țării, pe când în rândurile clasei politice au loc dispute permanente pe marginea acestei probleme. Drept urmare a concurenței politice defectuoase, Moldova rămâne un stat divizat din punctul de vedere al realizării unui compromis național referitor la reglementarea politică a conflictului transnistrean”, a menţionat Preşedintele.

El a precizat că, în calitate de președinte al țării, rolul său este de a contribui cu toate forțele la depășirea divergențelor care s-au acumulat până acum în societatea moldovenească modernă.

„Suntem obligați să depunem eforturi maxime pentru a cimenta clasa politică și cetățenii țării în vederea determinării priorităților strategice generale de dezvoltare a statului nostru, care ar putea servi drept o bază sigură a prosperării Republicii Moldova pentru multe decenii înainte”, a evidenţiat el.

Şeful statului a remarcat că „Moldova nu-și propune să adere la NATO, astfel că relațiile Moldovei cu NATO trebuie să aibă un caracter pragmatic și să se bazeze exclusiv pe respectarea strictă a statutului constituțional de neutralitate permanentă al Republicii Moldova”.

„Consider drept una dintre sarcinile mele principale contribuirea la realizarea unor înțelegeri la nivel internațional pentru asigurarea unui viitor stabil Republicii Moldova în temeiul recunoașterii și al respectării stricte a prevederilor statutului de neutralitate permanentă al statului nostru”, a declarat Dodon.

El s-a pronunţat pentru elaborarea unei noi Concepții de politică externă, precum şi a Concepției de neutralitate permanentă.

În capitolul „Moldova – prioritățile politicii externe și partenerii” este indicată viziunea Preşedintelui referitor la dezvoltarea relaţiilor RM cu principalii parteneri – România, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană, SUA, Turcia şi asociaţiile militaro-politice.

Documentul este publicat pe site-ul Preşedinţiei în limbile română, rusă şi engleză.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.07.20 10:27 Ana
    Igor Dodon are 100 de procente dreptate.
  2. 2018.07.20 12:07 Вмктор
    Правильно, но в очередной раз как в пустоту!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.