Politică

AGENDA VIZITEI PATRIARHULUI KIRIL ÎN MOLDOVA NU A FOST DEOCAMDATĂ APROBATĂ – REPREZENTANTUL BORU

15 august, 2018

Agenda vizitei Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, în Moldova nu a fost deocamdată aprobată. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat pentru publicaţia rusă „Nezavisimaia gazeta” şeful serviciului de presă al Patriarhiei, Aleksandr Volkov.

„În mass-media au apărut informaţii precum că autoritățile RM intenţionează să-l invite pe Patriarhul să viziteze vreo anumită regiune a țării, în special Găgăuzia. La momentul actual nu a fost aprobat termenul și programul concret al vizitei Patriarhului, iar la detaliile vizitei se mai lucrează”, a spus preotul.

Potrivit lui, nu a fost decisă nici chestiunea privind participarea Patriarhului Kiril la lucrările Congresului Mondial al Familiei, care va avea loc la Chișinău în perioada 14-16 septembrie.

„Putem spune doar că în timpul vizitelor sale, Patriarhul se întâlnește neapărat cu reprezentanții autorităților, oficiază servicii divine. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) în Moldova sunt întotdeauna primiţi cu ospitalitate”, a subliniat Volkov.

Anterior, Președintele Igor Dodon a spus că vizita Patriarhului Kirill va avea loc la mijlocul lunii septembrie și va participa la Chișinău la Congresul Mondial al Familiei. Dodon a mai propus ca Patriarhul Kirill să viziteze Găgăuzia și să participe la sfințirea locului și punerea pietrei de temelie a noii biserici în cinstea Sfântului Serghie de Radonej, care va fi construită la Chișinău.

Patriarhul Kirill a venit de două ori în vizite patriarhale în Republica Moldova: în octombrie 2011 și în septembrie 2013. În martie 2017, el l-a primit pe Igor Dodon la reședința sa din Peredelkino, iar în decembrie – la mănăstirea Sf. Daniil din Moscova. La ultima întâlnire, Dodon l-a rugat pe șefului BORu să viziteze Moldova.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.08.15 16:30 Ilie
    El trebue sa vina la noi - NEAPARAT!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.