Politică

MIŞCAREA DE REZIDENŢĂ NAŢIONALĂ SPERĂ SĂ COLECTEZE CEL PUŢIN 50 DE MII DE SEMNĂTURI PENTRU O PETIŢIE ADRESATĂ UE

13 septembrie, 2018

Mişcarea de Rezidenţă Naţională ACUM, din care fac parte Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Platforma DA şi Partidul Liberal Democrat, speră să colecteze cel puţin 50 de mii de semnături pentru o petiţie adresată Uniunii Europene. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-un comunicat al mişcării.

Potrivit documentului, petiţia către instituțiile europene, prin care va cere investigarea și urmărirea penală a cetățenilor Republicii Moldova care se fac vinovați de spălări de bani și au fost implicați în furtul miliardului, a fost semnată de peste 6000 de persoane.

„Mișcarea de Rezistență ACUM a decis să înainteze petiția pornind de la faptul că, de la momentul descoperirii fraudei bancare în valoare de 1 miliard de dolari SUA (12% din PIB), autoritățile Republicii Moldova, împreună cu organele de drept ale țării, nu au recuperat niciun bănuț, ba dimpotrivă, protejează persoanele implicate în acest furt”, se arată în comunicat.

Liderul PAS, Maia Sandu, a subliniat că mulți dintre banii furați au fost cheltuiți pe teritoriul UE.

„Astfel, există toate condițiile ca, odată sesizate, instituțiile europene să poată deschide o investigație și să înceapă urmărirea penală a cetățenilor moldoveni implicați în fraudă”, consideră Sandu.

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a menţionat că, pentru ca petiția să aibă o greutate și putere cât mai mare, solidarizarea cât mai multor cetățeni în jurul acestei petiții este crucială”.

Petiția poate fi semnată online pe site-ul mişcării, precum şi la sediile partidelor. Petiția este adresată Parlamentului European, Consiliului Europei, Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene, OLAF-ului, Europol-ului și urmează a fi înmânată instituțiilor UE în luna noiembrie.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.