Politică

ASISTENTUL SECRETARULUI DE STAT AL SUA ÎNDEAMNĂ MOLDOVA SĂ INTENSIFICE LUPTA CU CORUPŢIA

19 septembrie, 2018

Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, Wess Mitchell, îndeamnă Republica Moldova să intensifice lupta cu corupţia, iar ţara sa va oferi toată susţinerea în acest sens.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, despre aceasta el a declarat la întrevederea cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, aflat în vizită în SUA în calitate de vicepreşedinte al Partidului Democrat de la guvernare.

Potrivit comunicatului, diplomatul american a salutat rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniul financiar-bancar.

„Angajamentul puternic al SUA cu țara noastră va asigura rezultate bune în domeniile-cheie de cooperare bilaterală”, a subliniat Candu.

Președintele Parlamentului a apreciat sprijinul american multidimensional și a reconfirmat angajamentul puternic al autorităților pentru consolidarea capacităților instituționale.

În cadrul întrevederii, au fost discutate situația internă din Moldova, situația regională și provocările de securitate, precum și soluțiile promovate de autoritățile RM. De asemenea, au fost abordate evoluțiile pe dimensiunea cooperării trilaterale pe filiera parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina, inclusiv obiectivul de a crea Centrul de analiză strategică.

Părțile au accentuat importanța alegerilor parlamentare din 2019 în conformitate cu standardele şi principiile democratice internaționale în domeniul electoral.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.09.19 18:38 David
    Asta nu sa face peste o noapte!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.