Politică

UN FOST ANGAJAT AL CNA CONSIDERĂ CĂ FURTUL MILIARDULUI DIN SISTEMUL BANCAR ESTE „O DIVERSIUNE ÎMPOTRIVA STATULUI”

09 noiembrie, 2018

Fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman, consideră că furtul miliardului din sistemul bancar al ţării a fost „o diversiune împotriva statului”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat într-un interviu prin skype pentru site-ul zeppelin.md.

El a vorbit în detalii despre tranzacţiile de spălare de bani din Rusia prin băncile moldoveneşti, care, potrivit lui, au început în 2017 şi chiar mai înainte, precum şi despre afacerea Laundromat şi furtul miliardului de dolari din sistemul bancar al Moldovei. Potrivit lui, în multe tranzacţii era implicat omul de afaceri Veaceslav Platon, care „îşi coordona acţiunile cu structurile ruseşti”.

„Consider că a fost o diversiune împotriva statului, împotriva Republicii Moldova. Astfel, scopul urmărit era distrugerea vectorului european al țării, pentru ca la guvernare să vină anumite forțe orientate spre Federația Rusă”, a spus Gofman.

El a vorbit în detalii despre modul în care statul a pierdut în 2013 pachetul de control la Banca de Economii (BEM), pentru ca ulterior să fie scoşi banii din această bancă.

„În 2012, controlul asupra BEM a fost preluat de gruparea lui Vlad Filat, oamenii lui au intrat în Consiliul băncii. Aceasta a fost una dintre condițiile lui Filat în fața partenerilor din coaliţia de guvernare pentru a păstra alianța. Atunci au început aceste procese. CNA urmărea acest lucru, dar inițial am considerat aceasta drept „conflict între acționari” ”, a spus fostul angajat al Centrului.

Potrivit lui, fostul președinte al BEM, Grigorii Gacikevici, nu le permitea angajaților CNA să participe la adunarea acționarilor și le permitea să intre în sală numai după ce era amenințat că vor fi implicate structurile de forță.

„Datorită inclusiv acțiunilor noastre, în 2013, statul şi-a păstrat controlul la BEM. Noi urmăream toate acestea și informam operativ conducerea țării. Și apoi s-a constatat că conducerea țării era implicată direct în acest lucru”, a spus Gofman.

El a subliniat că ordinele privind BEM au fost date personal de către prim-ministrul Vlad Filat. Potrivit lui, „Ilan Şor era un executor care transmitea bani și plicuri funcționarilor”.

„Vlad Filat niciodată nu a fost un om de stat. În virtutea anumitor situații, el a devenit prim-ministru, oamenii au avut încredere în el. Dar el întotdeauna a încurcat afacerile cu ceea ce înseamnă a fi o persoană publică în stat”, a spus Gofman.

Răspunzând la întrebările jurnalistului, el a spus că întreaga conducere a țării era informată despre situația din sectorul bancar, inclusiv liderii partidelor care făceau parte din Alianța pentru Integrare Europeană.

„Am fost amenințat şi de Mihai Ghimpu, și de Vlad Filat, care a cerut înlăturarea mea din funcție. Vlad Plahotniuc, care era coordonatorul coaliției de guvernământ (Vlad Plahotniuc a devenit coordonatorul coaliției de guvernământ în 2016 – „I.”), știa despre situație. El știa, dar nu a întreprins nicio măsură”, a adăugat Gofman.

El a confirmat că se află în străinătate (în SUA) și îi este asigurată siguranţa sa, deoarece a primit mai multe amenințări.

Mihail Gofman a fost şef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA. Şi-a dat demisia din această funcţie în 2015. În 2016, din cauza amenințărilor, a plecat în Statele Unite, de unde nu s-a mai întors. Tot atunci, el a fost chemat la procuratură ca martor în cauzele penale despre furtul banilor din sistemul bancar al Moldovei. El a calificat acest lucru drept o amenințare. În iulie 2016, a susţinut o conferință de presă în SUA. Atunci el a spus că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, este „principalul beneficiar al banilor furați din băncile moldovenești”.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.11 12:17 Ana
    Acum dl Gofman este erou, da unde el a fost in 2013-2014?
  2. 2018.11.11 12:20 David
    Sa vada ca acest dl a perdut omenire si cinste...
  3. 2018.11.11 12:25 Vlad
    Vse, cito seiceas delaet etot gospodin, pohojje na cric usedsego navsegda poezda, cotorii uje ne dognati...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.