Politică

CEC A EXPLICAT PROCEDURA DE VOTARE PENTRU STUDENŢI, DEŢINUŢI ŞI MILITARI

17 ianuarie, 2019

Comisia Electorală Centrală (CEC) a explicat procedura de votare la alegerile parlamentare şi referendumul consultativ pentru studenţi, deţinuţi şi militari.

„Studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință pot vota la orice secție de votare deschisă în această localitate. Totodată, dacă au domiciliul/reședința în aceeași circumscripție uninominală cu instituția de învățământ la care sunt înmatriculați, aceștia pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală”, se arată în comunicatul CEC, citat de agenţia INFOTAG.

Potrivit acestuia, persoanele aflate în arest la domiciliu au dreptul să solicite urna mobilă de vot. Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest şi cele condamnate la închisoare, aflate în instituțiile penitenciare într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință, pot vota la alegerile parlamentare pentru candidații din circumscripția națională și la referendumul republican consultativ, iar dacă au domiciliul/reședința în aceeași circumscripție uninominală, pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală.

„Persoanele care își satisfac serviciul militar pot vota la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară, iar dacă au domiciliul/reședința în aceeași circumscripție uninominală, pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală”, se spune în comunicat.

Alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu și/sau reședința este expirată pot vota la orice secție de votare, unde vor fi înscriși în liste electorale suplimentare.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.