Politică

PDM S-A PLÂNS CORPULUI DIPLOMATIC DIN MOLDOVA DE „LIPSA DE OBIECTIVITATE” ÎN RAPOARTELE PROMO-LEX

18 ianuarie, 2019

Partidul Democrat (PDM) a decis să atragă atenţia corpului diplomatic străin din Moldova la rapoartele asociaţiei Promo-LEX privind monitorizarea procesului electoral, considerând că acestea nu sunt obiective.

Potrivit unui comunicat al PDM, citat de agenţia INFOTAG, experţii partidului au efectuat analiza a două rapoarte ale organizaţiei şi le-au transmis corpului diplomatic, observatorilor OSCE, dar şi finanţatorilor direcţi ai Promo-Lex: USAID, Fundaţia Soros, Consiliul Europei şi Ambasada Marii Britanii la Chişinău.

„Aceste rapoarte conţin mai multe informaţii neadevărate, neverificate, trunchiate, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de monitorizare electorală Promo-LEX nu este deloc obiectivă”, consideră democraţii.

În special, ei nu sunt de acord cu afirmaţiile nefondate precum că „mai mulţi deputaţi din Parlament au fost corupţi sau intimidaţi”. În rapoarte, sistemul electoral mixt este declarat ca fiind unul nepotrivit şi că multe recomandări ale Comisiei de la Veneţia nu au fost implementate în legislaţia electorală.

„Opinia despre noul sistem electoral este una strict subiectivă, care ţine de partizanatul politic al Promo-LEX, iar majoritatea absolută a recomandărilor tehnico-juridice ale Comisiei de la Veneţia au fost integrate în legislaţie. Promo-LEX are suspiciuni privind neeliberarea certificatelor de integritate de către Autoritatea Naţională de Integritate, însă până acum lucrurile s-au desfăşurat fără probleme, peste 700 de certificate fiind deja eliberate”, informează democraţii.

Potrivit lor, opinia Promo-LEX că în ziua alegerilor parlamentare nu ar trebui să aibă loc şi un referendum consultativ este strict politică şi „nu ţine cont de faptul că legislaţia permite fără probleme desfăşurarea simultană a unor alegeri şi a unui referendum”.

Democraţii consideră ridicolă afirmaţia precum că PDM ar folosi resurse administrative, pentru că Parlamentul şi Guvernul adoptă măsuri sociale, subliniind că, în acest fel, „Promo-LEX contestă dreptul şi obligaţia instituţiilor publice de a-şi desfăşura activitatea urmărind interesele cetăţenilor ţării.

“Nu este adevărat că PDM ar fi folosit persoane străine în agiaţia electorală. Dacă însă un demnitar din străinătate, fără a fi îndemnat sau rugat de către PDM, a transmis felicitări şi succes partidului în campanile (premierul Ucrainei, Vladimir Groissman, şi fostul premier al României, Victor Ponta – “I.”), categoric nu poate fi învinovăţit PDM pentru acest lucru”, susţin democraţii.

PDM a respins şi afirmaţiile Promo-LEX precum că „partidul nu arată cheltuielile electorale reale”, subliniind că „PDM e primul partid care a declarat toate cheltuielile, inclusiv cele pentru colectarea semnăturilor de la cetăţeni”.

„PDM este deschis oricărei misiuni de monitorizare electorală, însă consideră esenţial să fie respectate standardele de profesionalism şi obiectivitate. PDM va continua să combată orice informaţii false şi manipulatoare emise de Promo-LEX sau de alte organizaţii în procesul de monitorizare a alegerilor. Ne dorim ca monitorizarea procesului electoral să se desfăşoare obiectiv şi nepărtinitor, iar cetăţenii moldoveni şi partenerii externi ai Moldovei să fie informaţi corect despre pregătirea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019”, se arată în comunicat.

Directorul de programe al Promo-LEX, Pavel Postică, a venit pe reţelele sociale cu o reacţie la comunicatul democraţilor. El a evidenţiat că „imparțialitatea politică, respectarea legislației, standardelor internaționale și a drepturilor omului au fost, sunt și vor fi principalele călăuze ale asociaţiei”.

„Pentru moment, noi nu vom răspunde public intimidărilor și atacurilor, fiindcă împreună cu toată echipa de observatori Promo-LEX ne-am asumat o sarcină grea și important (de monitorizare a procesului electoral – “I.”), dar pe care o vom duce la capăt”, a spus expertul.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.01.18 11:01 Eacob
    PDM are 100 de procente dreptate.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.