Politică

MOLDOVA NU ARE NICI MĂCAR PERSPECTIVE ÎNDEPĂRTATE PENTRU ADERAREA LA UE – EXPERT

21 februarie, 2019

Moldova nu are nicio șansă şi nici chiar perspective îndepărtate de a deveni membru al UE cu drepturi depline, consideră doctorul în științe politice Serghei Nazaria, profesor la Institutul de Relații Internaționale din Moldova (IRIM).

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menționat într-un comentariu pentru Eurasia.expert că „Moldova are un acord de asociere cu Uniunea Europeană, care, în principiu, este maximul pe care l-au acceptat europenii” și niciun oficial european de rang înalt nu se gândește la o eventuală aderare deplină a Republicii Moldova”.

„În acest an vor avea loc alegeri în Parlamentul European. Și acolo pozițiile euroscepticilor vor deveni și mai puternice. Deocamdată nu putem prognoza câte voturi vor câștiga ei. Probabil că nu vor obţine majoritatea, însă pozițiile lor se vor consolida”, susţine politologul.

Expertul a subliniat că, reieşind din aceasta, „este absurd să spui că viitoarea conducere a Uniunii Europene va pleda pentru acceptarea Moldovei în componenţa sa, acest lucru nu se va întâmpla”.

„Nicio țară aparte, cu excepția României, nu va accepta aderarea Moldovei la UE. Iar România va face acest lucru prin absorbţia Moldovei, anexând-o la ea. Nu știu dacă acest lucru e spre bine sau nu, dar noi nu avem perspective de aderare la UE”, consideră expertul.

După cum a informat anterior INFOTAG, una dintre prioritățile programului electoral al blocului ACUM este depunerea cererii de aderare a Moldovei la UE până în anul 2023.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.