Politică

RĂSPUNSUL ACUM LA DECLARAŢIA PDM: BLOCUL ESTE INTERESAT DE ELIBERAREA MOLDOVEI, NU DE FUNCŢII

15 martie, 2019

Comentând propunerea Partidului Democrat privind lansarea negocierilor pentru crearea unei coaliţii şi disponibilitatea de a ceda blocului funcţia de prim-ministru, deputatul blocului ACUM, Alexandru Slusari, a subliniat că "blocul este interesat de eliberarea Moldovei, nu de funcţii".

Solicitat de reporterul agenţiei INFOTAG, el a menţionat că "democraţii nu încetează să-i aprecieze pe alţii după sine, dar reprezentanţii ACUM gândesc diferit".

"Nu suntem interesaţi de funcţii de stat, acest lucru a fost demonstrat de toate acţiunile anterioare ale blocului. Bineînţeles, democraţii s-au obişnuit să aibă de-a face cu oameni precum Filat sau Ghimpu, care sunt obişnuiţi să-şi uite promisiunile şi să formeze alianţe în Parlament. Dar sarcina principală a ACUM este eliberarea statului capturat, dar nu postul de prim-ministru", a spus politicianul.

El s-a întrebat: "Democraţii cred oare cu adevărat că cu un astfel de truc ieftin pot schimba poziţia blocului?".

"Sau acel lucru îl fac pentru vreo persoană terţă, căreia să-i demonstreze propria dorinţă de a începe negocierile, iar în caz de refuz, democraţii vor spune că au fost nevoiţi să se adreseze socialiştilor. PDM devine tot mai greu de înţeles, acesta trăieşte parcă într-o lume paralelă", a spus Slusari.

El a subliniat că ACUM "a propus deja un pachet de iniţiative, arătând ce intenţionează să realizeze la primele şedinţe ale Parlamentului".

"Pentru a adopta aceste acte legislative, inclusiv declaraţia privind statul capturat, pentru a crea comisiile parlamentare importante, pentru a schimba sistemul electoral, nu este necesară aprobarea prim-ministrului. Iniţiativele ar trebui să fie sprijinite de deputaţi, inclusiv de domnul Candu, dacă el va putea susţine ideea eliberării Moldovei. Iată aceasta este sarcina primordială a ACUM. Cât despre oferta funcţiei, democraţii au greşit adresa", a conchis Slusari.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.