Politică

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ: SISTEMUL ELECTORAL NU POATE FI SCHIMBAT ÎN CAZUL ALEGERILOR ANTICIPATE

26 aprilie, 2019

Curtea Constituţională a stabilit că sistemul electoral nu poate fi schimbat în cazul alegerilor anticipate. Potrivit agenţiei INFOTAG, această decizie a fost luată de CC vineri, la sesizarea a trei candidaţi independenţi din noul Parlament al Moldovei.

„Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă (patru ani – „I.”). Noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor anticipate, ci doar în cazul alegerilor ordinare, cu condiția ca să fie modificat cu cel puțin un an mai devreme înainte de la alegeri”, se spune în decizia Curții.

Potrivit acesteia, „modificarea frecventă sau târzie a normelor care guvernează procesul electoral poate dezavantaja alegătorii, concurenţii electorali și partidele, existând riscul încălcării dreptului la vot și a dreptului de a fi ales”.

După cum a informat anterior INFOTAG, sesizarea a fost depusă de trei deputați independenți aleși pe circumscripțiile uninominale. Este vorba despre Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic. Sesizarea lor ţine de intenţia opoziţiei de dreapta de a obţine modificarea sistemului electoral. Autorii sesizării consideră că ”modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale”.

Revenirea la sistemul electoral proporțional face parte din pachetul legislativ privind dezoligarhizarea Moldovei, propus de blocul politic de dreapta ACUM. Potrivit reprezentanților blocului, trecerea la sistemul mixt, în baza căruia a fost ales actualul Parlament, este o greșeală, din moment ce convine numai Partidului Democrat.

Sistemul electoral mixt a fost adoptat în Moldova la sfârșitul lunii iulie 2017 prin votul deputaților Partidului Democrat și Partidului Socialiştilor. În același timp, socialiștii nu neagă posibilitatea revenirii la sistemul electoral proporțional, în timp ce Partidul Democrat este categoric împotrivă.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.04.26 13:52 Anatol
    Asta inseamna ca dl Oleinic si dl Melinic trebue sa plateasca inca o data daca noi mergem la anticipate.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.