Politică

FOSTUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI CONSIDERĂ CĂ PARTIDELE PARLAMENTARE DIN MOLDOVA „TREBUIE SĂ AJUNGĂ LA O ÎNŢELEGERE”

21 mai, 2019

Forţele parlamentare din Moldova (PDM, PSRM, ACUM şi Partidul Şor) trebuie să ajungă la o înţelegere şi să găsească o soluţie pentru formarea Guvernului, consideră fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Potrivit agenţiei INFOTAG, luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Chişinău, el a menţionat că, „în afară de interesele personale, partidele parlamentare au şi obligaţiuni fundamentale care cuprind sensul existenţei lor – de a oferi ţării un Guvern”.

„Partidele care nu pot face acest lucru la timp, indiferent de circumstanțe, nu au nimic comun cu interesele naționale și respectul pentru ele. Ele nu doresc să-şi îndeplinească datoria față de țară și pur și simplu joacă pe nervii alegătorului”, a spus politicianul.

Băsescu a calificat drept inacceptabile numeroasele declarații ale politicienilor despre alegerile anticipate, „deoarece rezultatele nu se vor schimba, iar partidele care flirtează cu alegerile anticipate își pierd, de obicei, ratingul”.

„Alegerile anticipate în baza aceluiaşi sistem nu vor schimba nimic. Nu văd în ce mod acestea pot duce la schimbări semnificative. Dar, în acest caz, Moldova ar putea suferi din cauza suspendării finanțării, inclusiv din partea UE. Prin urmare, fracțiunile parlamentare trebuie să se concentreze asupra formării Guvernului”, a reiterat Băsescu.

El a menționat că, în locul cetățenilor Republicii Moldova, „ar ieși la proteste”.

„Nu fac apel la rebeliune, dar este necesar să fie arătată nemulțumirea față de partidele care nu își îndeplinesc obligațiile față de popor și nu formează Guvernul”, a spus politicianul.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.05.21 10:03 Victor
    El are dreptate. Noi trebue sa facem unirea chit mai rep-ede...
  2. 2019.05.21 10:05 Veronica
    Dl Basescu trebue sa pregateasca pentru fiasco la alegerile duminica.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.