Politică

OLESEA STAMATE ESTE NOUL MINISTRU AL JUSTIŢIEI, ÎN LOCUL LUI STANISLAV PAVLOVSCHI

24 iunie, 2019

Avocatul Olesea Stamate este noul ministru al Justiţiei, în locul lui Stanislav Pavlovschi. Luni dimineaţa ea a depus jurământul şi a fost prezentată colectivului de la Ministerul Justiţiei.

Potrivit agenţiei INFOTAG, prim-ministrul Maia Sandu a spus la ceremonie că Guvernul are mari aşteptări de la sistemul justiţiei, care trebuie reformat radical.

„Restabilirea încrederii oamenilor în autorități depinde de restabilirea încrederii în justiție”, a spus ea.

Stamate este președinta Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, este licențiată în drept și deţine un master în studii avansate europene la Colegiul Europei din Belgia.

„Ea deţine experiență în domeniul justiției, politicii interne, precum și în reformarea administrației publice centrale. Îi sunt recunoscătoare pentru că a acceptat propunerea de a deveni parte a echipei Guvernului și îi doresc succese în activitatea ei”, a declarat Sandu, prezentând-o pe Stamate echipei ministerului.

Ministrul precedent s-a aflat în această funcţie doar două săptămâni. El susţine că a plecat din cauza „incompatibilităţii de caracter personal”.

„Din partea conducerii Blocului Politic ACUM mi-a parvenit propunerea să devin ministru al Justiției în componența Guvernului, condus de doamna Maia Sandu. Am primit ca o mare onoare această propunere, sincer considerând că voi fi capabil să schimb în bine multe lucruri în domeniul justiției. Însă, în perioada lucrului asupra planului de acțiuni în domeniul justiției, am identificat mai multe incompatibilități de caracter personal, care, din păcate, potrivit Constituției Republicii Moldova, fac imposibilă activitatea mea în calitate de membru al Guvernului. Fiind un jurist cu experiență de mai mult de 39 de ani, dintre care 6 ani și jumătate în calitate de judecător la Curtea Europeană, eu tratez Constituția ca un lucru sfânt, care trebuie respectat cu strictețe. Anume din aceste considerente, eu nu am căutat diferite chichițe legislative, ca să mă mențin cu orice preț în funcția de ministru și am hotărât să înaintez doamnei prim-ministru Maia Sandu declarația mea de incompatibilitate și încetare a funcției de membru al Guvernului”, a scris Stanislav Pavlovschi pe reţelele sociale.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.