Politică

TRĂINICIA COALIŢIEI DE GUVERNARE RĂMÂNE ÎNTREBAREA PRINCIPALĂ PENTRU POLITICUL DIN MOLDOVA – OPINIA EXPERTULUI

11 septembrie, 2019

Întrebarea-cheie în situația politică actuală este cât va dura coaliția de guvernare și dacă îşi va putea dovedi stabilitatea în încercările ce urmează. De această opinie este experta Asociației pentru Politică Externă (APE), Natalia Stercul.

Potrivit agenţiei INFOTAG, ea a menționat în studiul său „Noua guverne a Moldovei: test pentru compromis”, că „PSRM și ACUM nu sunt doar partide cu viziuni și opinii politice diferite referitoare la dezvoltarea strategică a țării – ei sunt concurenţi politici”.

„Iar acest lucru înseamnă că (pentru a putea lucra în continuare în cadrul coaliției –„I.”) ele vor trebui să găsească posibilităţi mai bune pentru consens și să fie pregătite pentru concesii reciproce. Cele mai serioase încercări sunt încă înainte, iar reprezentanții coaliției au înțeles probabil bine acest lucru”, consideră expertul.

În opinia sa, tot mai des se manifestă „diferențele de opinii de natură politică și în domeniul preferințelor geopolitice”, fapt ce este agravat şi mai mult de „situația internă instabilă din Republica Moldova, precum și de amploarea problemelor cu care se confruntă coaliția”.

„Una dintre încercările serioase vor fi alegerile locale din octombrie. PSRM înțelege cât de neclară este situația și, prin urmare, solicită blocului ACUM să semneze un acord pentru a stabili scopurile politicii interne și externe. Principalul obiectiv este eliminarea riscurilor care ar putea păgubi atât autoritățile, cât și coeziunea obştească și echilibrul politicii externe. De această motivație se ghidează inclusiv Președintele Igor Dodon, care insistă pe un „pact de neagresiune” între formațiunile majorităţii, care ar putea servi drept fundament pentru viitoarea activitate în cadrul coaliției”, spune Stercul.

Potrivit ei, „deși puțini cred în cooperarea pe termen lung a PSRM și ACUM, coaliția poate dura mai mult decât pare la prima vedere”.

„Într-o astfel de situație, sunt foarte necesare decizii importante, care trebuie luate pentru realizarea procesului de reforme, iar la aceasta va ajuta unirea forțelor PSRM și ACUM. Însă pentru aceasta este nevoie de maturitate politică”, a spus expertul.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.09.11 13:52 Fima
    Dna Sandu este singurica, da ea este mult mai puternica.
  2. 2019.09.11 13:56 Valentina
    Este mirosul alegeri anticipate?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.