Politică

CEC: TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A ACTELOR PENTRU ÎNREGISTRAREA CANDIDAȚILOR LA ALEGERILE LOCALE EXPIRĂ JOI

18 septembrie, 2019

Termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale din 20 octombrie expiră joi, 19 septembrie. Despre aceasta aminteşte Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un comunicat al CEC se menţionează că 19 septembrie este și ultima zi când pot fi desemnați candidații la funcția de deputat în cele patru circumscripții electorale uninominale (nr. 17, 33, 48 și 50), unde vor avea loc alegeri parlamentare noi.

Totodată, în această zi se încheie și activitatea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat și expiră termenul de colectare a semnăturilor.

Consiliul electoral de circumscripție, în termen de cel mult şapte zile, va examina documentele depuse și va adopta o hotărâre privind înregistrarea sau refuzul de a înregistra candidații la alegeri.

La alegerile locale generale din 20 octombrie în Moldova vor fi deschise 1969 de secții de votare, cele mai multe – 307 la număr – sunt la Chișinău. La alegeri urmează să fie aleși 898 de primari și 11 580 de consilieri locali.

Alegerile locale generale anterioare în Moldova au avut loc la 14 iunie 2015.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.