Politică

VICEPREŞEDINTELE SUA A REMARCAT „IMPORTANŢA NUMIRII LA TIMP A PROCURORULUI GENERAL ÎN MOLDOVA”

19 septembrie, 2019

Numirea la timp a unui procuror general independent, măsuri serioase pentru combaterea corupției, asigurarea activităţii independente a instituțiilor statului și organizarea unui proces electoral liber și corect în contextul alegerilor locale din octombrie – acestea sunt sarcinile primordiale care, în opinia vicepreședintelui SUA, Mike Pence, trebuie să fie rezolvate de noile autorități ale Moldovei.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Casei Albe, despre aceasta el a declarat în ajun, la întrevederea cu premierul Maia Sandu. Pence și-a exprimat susținerea deplină pentru „poporul moldovean, care construiește un viitor prosper și democratic pentru țara sa”.

Vicepreședintele SUA și-a reiterat sprijinul deplin și continuu pentru noua guvernare a Republicii Moldova, exprimându-și speranța că aceasta își va continua dedicarea pentru eforturile de reformă.

De asemenea, Maia Sandu s-a întâlnit, la Washington, cu congresmenii Pete Olson și David Price, copreşedinţi ai Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova din cadrul Congresului SUA.

Premierul a dat asigurări că Executivul de la Chișinău este determinat să restabilească democrația în țară şi a solicitat sprijinul SUA în investigarea fraudei bancare și susținere pentru mass-media independentă din RM.

„Guvernul s-a angajat să demonteze sistemul creat de fostul regim, să lupte cu corupția la toate nivelurile și să reformeze cu adevărat justiția. Oamenii trebuie să știe că li se va face dreptate”, a spus premierul.

Un subiect aparte al discuțiilor a vizat problemele teritoriale ale RM. În acest context, prim-ministrul a apreciat sprijinul constant al SUA privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Deocamdată nu există o soluție politică pentru problema transnistreană, dar nu vom accepta o soluție care să mențină Moldova într-o zonă gri. Vrem să avem posibilitatea de a continua parcursul occidental, fără oricare intervenții”, a reiterat Maia Sandu.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.