Politică

​PREŞEDINTELE PDM: PE LISTELE PARTIDELOR DE LA GUVERNARE, PRIMARI AU FOST ALEŞI 83 DE FOŞTI DEMOCRAŢI

25 octombrie, 2019

În primul tur al alegerilor locale, pe listele partidelor de la guvernare, au fost aleşi 83 de foşti primari democraţi. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip.

Potrivit acestuia, majoritatea acestor primari au fost şantajaţi să candideze din partea Partidului Socialiștilor (PSRM) sau blocului ACUM. Pentru aceasta au fost folosite diferite metode: alungarea din funcții, abuz de putere, folosirea resurselor administrative, intimidare prin presiune pe afaceri.

Deputatul PDM, Alexandru Jizdan, susține că autoritățile șantajează membrii și activiștii partidului său, inclusiv pe șeful filialei „Ialoveni-Gaz” din raionul Anenii Noi, Veaceslav Bîstriţchi.

„După schimbarea guvernării în ţară, lui Bîstrițchi i s-a cerut să plece din funcţie, pe motiv că a fost unul dintre cei mai activi membri ai PDM şi a jucat un rol decisiv în toate campaniile electorale. Ulterior, şeful blocului ACUM din Anenii Noi, Octavian Zelinschi, i-a propus lui Bîstrițchi să rezolve problema, dacă părăseşte PDM şi adeă la bloc. Aceeaşi condiţie i-a fost pusă şi de deputatul ACUM, Chiril Moţpan”, a spus el.

Potrivit lui Jizdan, pentru a-și păstra funcţia, Bîstrițchi i-a convins pe cinci primari PDM să vină la o întâlnire în biroul lui Moţpan, unde au fost informați că partidul lor nu va fi admis să participe la alegerile locale în baza raportului Comisiei parlamentare care investighează tentativa puciului, întreprinsă de Partidul Democrat.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2019.10.25 15:24 ANA
    FILIP trebuie sa fie primar de CHISINAU!!!
  2. 2019.10.25 15:25 Andreea
    Cetatenii si-au pierdul speranta in acest partid

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.