Politică

PARTIDUL SOCIALIŞTILOR A ÎNAINTAT O MOŢIUNE DE CENZURĂ ÎMPOTRIVA GUVERNULUI MAIEI SANDU

08 noiembrie, 2019

Fracţiunea Partidului Socialiştilor (PSRM) a înaintat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Maiei Sandu în legătură cu modificările adoptate la legea procuraturii, potrivit cărora şefa Cabinetului de miniştri alege candidaţii la funcţia de procuror general.

Potrivit agenţiei INOFTAG, prezentând proiectul moţiunii, deputatul PSRM, Vasile Bolea, a menţionat că, „în loc să schimbe direcția greșită spre care mergea țara, actualul Guvern a devenit un cabinet care, prin inacțiunea sa pe diferite direcții de activitate social-economică, dăunează intereselor actualei generații și viitoarelor generații de cetățeni”.

El a spus că „proiectul de lege care modifică legea cu privire la procuratură, înaintată de Guvern, pune în pericol grav independența procuraturii și politizează această instituție, iar Guvernul a încălcat elementarele principii democratice inerente oricărei societăți: a schimbat regulile jocului în timpul jocului, a ignorat toate bunele practici în domeniul desemnării unui procuror general independent, a ignorat Constituția țării sale și opinia Comisiei de la Veneția”.

„Cel mai rău este că Guvernul a trădat încrederea partenerilor politici și externi, de al căror sprijin s-a bucurat necondiționat. Nu putem să acceptăm aceasta. Guvernul Sandu se face vinovat de eșuarea reformei justiției. Comisia de la Veneția a strivit reforma propusă pentru restructurarea Curții Supreme de Justiție și pentru evaluarea judecătorilor”, a remarcat deputatul.

Potrivit lui, Guvernul nu a publicat raportul Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE / ODIHR), în care este criticată dur reforma elaborată de actualul Minister al Justiției.

Socialistul susţine că Guvernul şi-a dovedit incapacitatea de a rezolva problemele țării, lipsa de profesionalism și de responsabilitate dăunează cetățenilor, iar încercarea de a subordona procuratura vorbește despre incapacitatea premierului de a conduce un Guvern de coaliție. Toate acestea stau la baza moţiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menţionat că va transmite proiectul pentru evaluarea legitimităţii, iar Comisia parlamentară juridică, numiri și imunităţi are la dispoziţie trei zile pentru a pregăti raportul și a înainta propunerea de convocare a Biroului Permanent pentru a anunța data examinării moţiunii în ședința plenară.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.