Politică

GUVERNUL MAIEI SANDU A FOST DEMIS

12 noiembrie, 2019

Guvernul Moldovei, în frunte cu Maia Sandu, a fost demis. Potrivit agenţiei INFOTAG, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost aprobată marţi cu voturile a 63 de deputaţi din partea Partidului Socialiştilor (36 de deputaţi) şi ai Partidului Democrat (30) din 101 deputaţi. Reprezentanţii blocului ACUM au votat împotrivă, iar restul, inclusiv cei din fracţiunea Partidului Şor, s-au abţinut.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost introdusă vinerea trecută de Partidul Socialiștilor. PSRM face parte din coaliţia de guvernare împreună cu blocul ACUM. Însă socialiştii au decis să demită executivul după ce, pe 6 noiembrie, Guvernul a adoptat modificări la legea procuraturii prin asumarea răspunderii în faţa Parlamentului, fără a se consulta cu PSRM.

Potrivit legislaţiei, după demisia Guvernului încep negocierile fracțiunilor parlamentare pentru crearea unei majorități parlamentare. După consultarea fracțiunilor parlamentare, Președintele înaintează un candidat la funcţia de prim-ministru. Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu acordă vot de încredere noului Guvern în decurs de 45 de zile de la înaintarea propunerii și numai după ce propunerea este respinsă de cel puțin două ori.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.11.12 15:58 Grigore
    Nu stiu daca asta da ceva Moldovei si cetatanii din RM?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.