Politică

PREŞEDINTELE IGOR DODON A AVUT O ÎNTÂLNIRE CU CONSILIERUL SĂU VICTOR GAICIUC

08 aprilie, 2020

Preşedintele Igor Dodon a declarat pe reţelele de socializare că a avut o întâlnire cu consilierul său. "Am avut o întrevedere de lucru cu generalul de divizie Victor Gaiciuc, preşedintele Uniunii Ofiţerilor din Republica Moldova, consilier pe probleme de apărare şi securitate naţională, secretarul Consiliului Suprem de Securitate. Am examinat rugămintea domnului Gaiciuc de a identifica posibilitatea acordării unor ajutoare sociale veteranilor invalizi ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, războiului din Afganistan şi ai conflictului militar de pe Nistru din anul 1992. Am salutat această iniţiativă, subliniind faptul că veteranii-invalizi de război, care s-au jertfit pentru ţară, merită atenţia şi suportul autorităţilor, mai ales în situaţia de criză în care ne aflăm", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook. Şeful statului a solicitat ca Uniunea Ofiţerilor, alături de Asociaţia Veteranilor Războiului din Afganistan, Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţa RM, Asociaţiei Sfântul Gheorghe Biruitorul şi alte organizaţii din domeniu să sprijine iniţiativa dată.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.