Politică

DEPUTATUL ŞTEFAN GAŢCAN PĂRĂSEŞTE PSRM ŞI SE ALĂTURĂ PARTIDULUI „PRO MOLDOVA”

30 iunie, 2020

Deputatul Ştefan Gaţcan a părăsit fracţiunea Partidului Socialiştilor (PSRM) şi s-a alăturat grupului parlamentar „Pro Moldova”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a comunicat pe reţelele sociale, unde a plasat cererea pe numele speakerului Parlamentului, cu data de 28 iunie.

Gaţcan îşi motivează decizia prin faptul că a venit în Parlament „cu aşteptări mari”, dar, ca medic, „constată cu regret că, în ultimele luni, în plină pandemie și criză fără precedent în sistemul medical, majoritatea parlamentară a demonstrat o lipsă totală de progres și de măsuri eficiente pentru salvarea sistemului medical”.

„Echipa PSRM a avut o șansă unică de a rezolva problemele oamenilor și a salva țara din criza în care s-a pomenit, dar, din păcate, luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 m-au determinat să mă detașez de aceste acțiuni care depășesc interesele cetățenilor și ale statului”, a menţionat deputatul.

Pe de altă parte, el este „profund impresionat de curajul, abnegația și forța cu care noul partid politic „Pro Moldova” se luptă pentru interesele cetățenilor și țării”.

„Sunt conștient de toată mizeria, atacurile, falsurile și minciunile care nu vor ezita să curgă la adresa mea, dar rămân ferm pe poziții, nu voi ceda presiunilor și amenințărilor, voi rămâne fidel convingerilor mele, voi fi fidel alegătorilor din circumscripția Hîncești iar alături de așa o echipă profesionistă precum este „Pro Moldova”, sunt sigur că vom putea realiza fapte bune pentru Moldova”, susţine Gaţcan.

El a devenit deputat din partea Partidului Socialiștilor, câștigând alegerile noi din 15 martie, care au avut loc în circumscripția electorală Hîncești. Pentru Gaţcan a lucrat intens PSRM, iar autoritățile nu au anunţat stare de urgență în legătură cu pandemia de coronavirus pentru a permite organizarea acestor alegeri.

În timpul guvernării PDM, Gaţcan era foarte aproape de fostul oligarh Vladimir Plahotniuc, dar după ce acesta a fugit din Moldova, el a trecut la PSRM. Acum el a devenit primul deputat care a părăsit PSRM, fiind al 15-lea deputat în grupul „Pro Moldova”. Ceilalţi 14 deputaţi au părăsit anterior Partidul Democrat.

Acum în PSRM au rămas 36 de deputați, iar în PDM - 13. Astfel, în coaliția de guvernământ au rămas 49 de deputați, iar pentru adoptarea legilor sunt necesar minimum 51 de voturi (din 101). În ultimele două săptămâni, majoritatea a fost asigurată de deputatul independent Alexandru Oleinic, dar acum, chiar şi ținând cont de votul său, coaliția de guvernământ nu are majoritatea parlamentară.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2020.06.30 13:19 Efim
    Rusina!!!
  2. 2020.06.30 13:29 Paulina
    El este ca erou&
  3. 2020.06.30 13:29 Eva
    Bravo! El nu sa teme reactia sotiei, copiii, prietenii...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.