Politică

PARLAMENTUL NU A SPRIJINIT INIŢIATIVA OPOZIŢIEI DE MOŢIUNE ÎMPOTRIVA MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII

10 iulie, 2020

Moţiunea împotriva ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, inițiată de grupul parlamentar „Pro Moldova”, a fost respinsă de Parlament. Potrivit agenţiei INFOTAG, majoritatea deputaților au aprobat propunerea Comisiei parlamentare de profil, respingând moţiunea împotriva ministrului.

Deputații nici nu au numărat voturile, căci susținătorii demisiei ministrului erau într-o minoritate clară. Totodată, până la momentul votării, majoritatea deputaților de opoziție părăsiseră deja ședința. Joi, ședința Parlamentului a durat 12 ore fără pauză de prânz, iar discutarea moţiunii împotriva ministrului Sănătății a durat patru ore spre finalul ședinței.

Ministrul a declarat de la tribuna Parlamentului că pandemia a devenit un test pentru sistemul sănătăţii, iar „consecințele pentru acesta au fost grave”. Ea a comparat sistemul „cu un pacient care suferă de corupție cronică, de interese înguste”, menţionând că, „în timp ce unii deputați încercau să ajute, alții așteptau ca situația să se înrăutățească pentru vorbi despre asta la televizor”.

Ea a menţionat că sistemul sănătăţii nu era pregătit pentru situația cu care Moldova s-a confruntat în timpul pandemiei de coronavirus. Ministrul a amintit că anterior au fost închise spitalele și puncte medicale, numărul personalului medical a fost redus.

„În 2016, când Ruxanda Glavan era ministru al Sănătății, 42 de laboratoare au fost comasate în 10 laboratoare teritoriale și un departament de diagnostic de laborator cu cinci laboratoare de diferite profiluri la nivel național. În urma acestei reforme, un număr semnificativ de specialiști cu experienţă au fost disponibilizați”, a subliniat Dumbrăveanu.

Potrivit ei, în prezent sunt 15 laboratoare: 10 în centre teritoriale de sănătate publică și 5 la Chișinău. Laboratorul care efectuează astăzi analize COVID-19 cu folosirea metodelor de biologie moleculară are statut recunoscut de OMS.

„Pandemia a arătat cât de vulnerabili și fragmentați suntem în fața amenințării, cât de vulnerabil este sistemul nostru de asistență medicală, dar această problemă nu a apărut de ieri. De aceea, indiferent de viziunile politice, domeniul sănătăţii trebuie să fie o prioritate pe agenda întregii clase politice”, a spus ministrul.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.