Politică

DMITRI PESKOV: PREȘEDINȚII RUSIEI ȘI MOLDOVEI VOR PURTA NEGOCIERI ÎN FORMAT DE VIDEOCONFERENȚĂ

28 septembrie, 2020

Luni, președinții Rusiei și Moldovei, Vladimir Putin și Igor Dodon, vor purta discuții în regim de videoconferință. Potrivit agenţiei de presă INFOTAG, acest lucru a fost anunțat de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

„Pentru astăzi este planificată o conferință video cu președintele Republicii Moldova, Dodon, negocieri în format complet, unu la unu, însă în regim de videoconferinţă", a declarat Peskov pentru presă, transmite ria.ru.

Vinerea trecută, Peskov a spus că „Putin nu are programate întâlniri cu Dodon”.

Anterior, Dodon a spus că va merge din nou la Moscova pentru a purta discuții cu conducerea superioară a Rusiei.

Se așteaptă ca președinții celor două țări să discute probleme de cooperare comercială și economică. Anterior, s-a convenit ca o reuniune a comisiei interguvernamentale moldo-ruse de cooperare economică să aibă loc în octombrie. Reuniunea este, de asemenea, planificată să aibă loc în format on-line. Ultima ședință a comisiei a avut loc în 2016. Comisia este co-prezidată de miniștrii agriculturii din Moldova și Rusia, Ion Perju și Dmitri Patruşev.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.