Politică

RENATO USATÎI A VENIT LA O ÎNTÂLNIRE CU IGOR DODON PENTRU A ȚINE O DEZBATERE PREELECTORALĂ

26 octombrie, 2020

Candidatul la președinție desemnat de „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a venit duminică la o întâlnire cu candidatul independent Igor Dodon pentru a organiza o dezbatere preelectorală. Potrivit agenției INFOTAG, pentru aceasta Renato Usatîi a ajuns dimineața în orașul său natal Fălești, unde erau planificate întâlnirile lui Igor Dodon cu alegătorii și activiștii regionali ai Partidului Socialiștilor (PSRM).

„Am aflat că Dodon vine în orașul meu natal. Întrucât el evită dezbaterile și se ascunde, am venit să-i pun unșir de întrebări care îi interesează pe cetățenii țării. Pentru ca toată lumea să înțeleagă că am venit cu intenții bune, am pregătit o pungă de crizanteme”, a spus Usatîi.

El a subliniat că a venit fără pază, fără echipament de protecție. Susținătorii lui Igor Dodon au încercat să-l convingă să părăsească sala unde era programată întâlnirea, dar el a refuzat să plece.
Cu o întârziere de o jumătate de oră, Igor Dodon a venit la întrevederea cu alegătorii. Cu toate acestea, Renato Usatîi l-a întrerupt și a propus organizarea dezbaterilor pe scenă, în prezența alegătorilor. Oamenii adunați în sală erau împărțiți în două tabere: unii strigau „Usatîi, pleacă!”, iar alții - „Jos Dodon!”.

După această situație, Dodon a refuzat să comunice și i-a invitat pe alegători să părăsească sala. După aceea, Dodon, sub protecția ofițerilor de securitate a statului, a plecat la o altă întâlnire.

Usatîi, de asemenea, a plecat în Găgăuzia, unde a avut planificate câteva întâlniri cu alegătorii. Mai mulți susținători ai PSRM au venit la întâlnirea de la Comrat și au încercat să-i perturbe întâlnirea cu alegătorii.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.