Politică

CONSILIUL EUROPEI ADOPTĂ UN NOU PLAN DE ACȚIUNE PENTRU MOLDOVA PENTRU ANII 2021-2024

27 noiembrie, 2020

Comitetul Miniștrilor a Consiliului Europei, care reprezintă cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, a adoptat Planul de acțiune pentru Republica Moldova, pentru anii 2021-2024.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat de presă al Consiliului Europei (CE), publicat joi, Planul are ca scop să „aducă legislația, instituțiile și practica țării, în continuare, în conformitate cu standardele europene din domeniile drepturilor omului, statul de drept și democrația”.

Potrivit CE, în pofida progreselor înregistrate în Moldova, rămân „provocări în ceea ce privește implementarea eficientă a reformelor, inclusiv în domeniul justiției”.

Conform acestui nou Plan de acțiune, CE și autoritățile moldovenești au convenit să desfășoare în comun proiecte de cooperare în domenii esențiale pentru drepturile omului, cum ar fi implementarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la nivel național.

O serie de inițiative se vor referi la reformarea sistemului penitenciar și promovarea alternativelor la detenție, promovarea respectării standardelor europene de guvernare a mass-media și a internetului, îmbunătățirea protecției datelor și dezvoltarea capacității forțelor de ordine și a altor agenții de a răspunde corupției și spălării banilor.

Consiliul Europei și autoritățile din Moldova au convenit să-și extindă cooperarea pe noi domenii, precum asistența juridică, medierea și reconcilierea în materie penală, combaterea abuzului de droguri și a traficului ilicit de droguri, protecția drepturilor omului în sectorul sănătății și abordarea noilor provocări legată de pandemia COVID-19 și de impactul acesteia socio-economic, în special asupra drepturilor sociale. Alte priorități vor fi combaterea traficului de persoane, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și consolidarea autonomiei locale.

Acesta este al treilea Plan de acțiune al Consiliului Europei pentru Moldova, în urma celor implementate în perioadele 2013-2016 și 2017-2020. Realizările planului finalizat în 2020 includ consolidarea instituției Avocatului Poporului (Ombudsman), îmbunătățirea condițiilor pentru combaterea discriminării și promovarea egalității ca urmare a capacității consolidate a Consiliului pentru egalitate și îmbunătățirea nivelului profesional și capacitatea operațională a administrației electorale de a desfășura alegeri.

Bugetul total al Planului de acțiune 2021-2024 este estimat la 13,7 mil. de euro, dintre care 2,6 mil. de euro au fost deja asigurați.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2020.11.27 12:58 Fima
    Pina chind asta este numai o strategie...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.