Social

Agenţia „INFOTAG” are 20 DE ANI!

01 decembrie, 2013

Agenţia de Presă „INFOTAG” este una dintre primele instituţii mass-media independente din Republica Moldova. Ea a fost lansată la scurt timp după proclamarea independenţei ţării, când instituţiile de presă erau afiliate unor partide sau subordonate unor departamente, iar noţiunea de mass-media „independentă” nici nu exista. Un grup de jurnalişti, care activau în cadrul Agenţiei de Stat ”Moldova-press”, a înfiinţat o agenţie de presă independentă, care îşi propunea să reflecte diverse opinii asupra evenimentelor care aveau loc la acea vreme.

„Activitatea desfăşurată în cadrul agenţiei de stat, unde am urmat o şcoală bună de jurnalism, ne-a determinat să recurgem la acest pas. Încă în anii '80 ai secolului al ХХ-lea, agenţia de atunci АТЕМ, prin intermediul TASS, remitea ştiri pentru publicaţii din străinătate. Aceste texte se deosebeau ca şi conţinut, dar şi manieră de prezentare, fiind mai aproape de standardele internaţionale. Cu regret, după proclamarea independenţei ţării, agenţia de stat continua să pună accentul pe propagandă şi oficios. În aceste condiţii s-a născut ideea de a înfiinţa o agenţie de alternativă, care să informeze obiectiv şi multilateral, fără a face propagandă”, relatează directorul agenţiei ”INFOTAG”, Alexandru Tanas.

Conflictul armat de pe Nistru a accelerat realizarea în practică a ideii de înfiinţare a unei agenţii de presă private. Evenimentele de pe malul stâng al Nistrului au atras atenţia presei internaţionale asupra Republicii Moldova. Cu toate acestea, puţini jurnalişti străini aveau curajul să meargă în Moldova, unde nu exista nici procedură de acreditare, nici garanţii de securitate. Prin urmare, se mulţumeau cu informaţia sumară din presa rusă sau cea oferită de agenţia de stat „Moldova-press”. Cei care însă doreau să ştie mai mult decât li se oferea în informaţia „filtrată” de redactori încercau personal să-i contacteze telefonic pe autorii materialelor ajunse în fluxul de ştiri al agenţiei. Astfel, Alexandru Tanas şi Anatol Golea au stabilit primele contacte cu jurnaliştii străini, aceştea devenind în curând şi abonaţii primei agenţii de presă independente din Moldova.

„Noi continuam să activăm în cadrul agenţiei de stat, dar deja făcusem rost de un fax şi zilnic expediam fluxuri de ştiri ale agenţiei „INFOTAG”. Sincer vorbind, era vorba despre câteva ştiri, pe care le pregăteam în doi, într-un birou. Cu toate acestea, primii abonaţi erau mulţumiţi: evenimentele de pe Nistru evoluau vertiginos, iar ei deţineau deja informaţii mai ample decât concurenţii lor”, îşi aminteşte Anatol Golea.

La acea vreme, problema înregistrării agenţiei nu se punea, pentru că potrivit legislaţiei în vigoare agenţiile de presă independente erau înregistrate de către ... agenţia de stat. Este greu să ne imaginăm că agenţia de stat ar fi acceptat să-şi distrugă monopolul asupra informaţiei şi ar fi înregistrat o altă agenţie, înfiinţată chiar de propriii colaboratori. Mai târziu, legislaţia s-a modificat, iar graţie acestui fapt pe lângă ziarul parlamentar „Sfatul ţării” mai apăruse o altă agenţie – „Basa-press”. La scurt timp, a fost înregistrată oficial şi agenţia ”INFOTAG”. De aici vin şi unele nelămuriri: ”INFOTAG” a fost prima dintre publicaţiile independente care a început să lucreze pentru piaţa din străinătate, însă în Republica Moldova a fost înregistrată ceva mai târziu.

Celor doi fondatori nominalizaţi li s-a alăturat şi jurnalistul Dmitri Ciubaşenco. Data oficială a înregistrării agenţiei este 12 noiembrie 1993, iar începutul activităţii oficiale pe piaţa internă a Republicii Moldova – 1 decembrie 1993. Colaboratorii „INFOTAG”-ului marchează această zi drept Ziua lansării oficiale a agenţiei.

Primii abonaţi străini, care au impulsionat apariţia şi dezvoltarea agenţiei „INFOTAG” au păstrat mult timp relaţii strânse şi de prietenie cu colegii moldoveni: le-au oferit sfaturi, le-au solicitat ajutorul. Printre aceştia se numără reporterul agenţiei cehe CTK - pe atunci încă cehoslovace, cu sediul la Kiev, Alexandra Cionkova, şeful reprezentanţei agenţiei poloneze PAP la Moscova, Marek Tzar, Institutul american Krieble şi alţii.

„Tuturor le suntem recunoscători pentru că fără ei nu s-ar fi constituit agenţia „INFOTAG”. De asemenea, le suntem recunoscători celor care ne-au ajutat cu un sfat util sau cu tehnica necesară la început de cale: oamenilor de afaceri - Vladimir Colesnicenco şi Artur Gherman, politicienilor – Nicolae Andronic şi Oazu Nantoi, directorului Departamentului Control Vamal, Boris Gamurari, şi omului de afaceri din îndepărtatul Celeabinsk, Vladimir Mangustov. Ultimul, apropo, ne-a oferit primul aparat fax - de fabricaţie japoneză, Murata. Fiecare dintre ei şi-a adus contribuţia la dezvoltarea „INFOTAG”-ului, iar cu prilejul aniversării de 20 de ani a agenţiei ne aducem aminte de ei cu gratitudine”, spune Alexandru Tanas.

Cu siguranţă, trebuie să rostim cuvinte frumoase şi în amintirea celor plecaţi din viaţă – pictorul Alexandr Hmelniţchi şi jurnalistul Alexei Ciubaşenco. Primul a elaborat logotipul agenţiei „INFOTAG”, cunoscut acum de toţi, iar al doilea, fiind redactor al revistei „Columna”, a oferit spaţiu pentru oficiul agenţiei.

Astăzi este greu să ne imaginăm în ce condiţii şi-a început activitatea agenţia „INFOTAG”: cu o maşină de dactilografiat şi un fax, iniţial într-un birou, iar ulterior în apartamentul unuia dintre fondatori. La acea vreme în Chişinău nu exista Internet, iar poşta electronică, destul de rudimentară, cu legătură prin modem, era disponibilă doar în cadrul câtorva instituţii. Pentru a expedia primele fluxuri de ştiri abonaţilor care dispuneau de e-mail propriu, agenţia „INFOTAG” utiliza poşta electronică a Bursei de Mărfuri ”Moldova” şi a companiei „Fidesco”. Pentru abonaţii locali ai agenţiei, ştirile se transmiteau, de cele mai multe ori, prin intermediul curierului, iar uneori şi prin fax.

Peste câţiva ani agenţia „INFOTAG” s-a transferat în clădirea Casa Presei, ocupând timp de şapte ani trei birouri de la etajul patru. În anul 2001 s-a realizat încă un vis al fondatorilor agenţiei: „INFOTAG” a fost prima dintre instituţiile mass-media din Moldova care a construit un edificiu propriu în centrul Chişinăului, în care au fost create condiţii bune pentru activitatea jurnaliştilor. Între timp, în cadrul agenţiei s-a produs şi primul „divorţ civilizat” din presa moldovenească. Dmitri Ciubaşenco şi-a vândut cota de participaţie, hotărând să rămână redactor al ziarului „Moldavskie vedomosti”, pe care cei trei fondatori ai agenţiei „INFOTAG” l-au înfiinţat în anul 1996.


Astăzi putem afirma cu certitudine că apariţia agenţiilor de presă şi concurenţa loială a contribuit într-o măsură considerabilă la dezvoltarea pieţei mediatice din Moldova, precum şi la stabilirea anumitor reguli etice. Câteva agenţii au fost cele care au dictat tonalitatea în ceea ce priveşte apariţia informaţiei operative, în reflectarea diferitelor puncte de vedere, respectarea regulilor de verificare repetată a informaţiilor din surse alternative. Îmbucurător este şi faptul că tot mai multe publicaţii, inclusiv noile posturi de televiziune şi portalurile de Internet, tind să urmeze aceste reguli, deşi există încă destule abateri la acest capitol.

În răstimpul celor 20 de ani de activitate, zeci de jurnalişti, redactori şi traducători şi-au adus contribuţia la dezvoltarea agenţiei. Le mulţumim şi le suntem recunoscători tuturor! În acelaşi timp, pentru mulţi dintre angajaţii agenţiei, „INFOTAG”-ul a reprezentat o adevărată pistă de lansare în domeniul jurnalismului, contribuind la formarea şi afirmarea lor profesională. În prezent, unii dintre ei lucrează în cadrul unor companii şi publicaţii prestigioase din Moldova şi de peste hotare. Printre aceştia se numără Vadim Visloguzov, Alexandr Burdeinîi, Igor Volniţchi, Svetlana Şalberova, Svetlana Rudenco, Oxana Solovei, Ghenadie Tudoreanu, Lilia Gurez, Serghei Balaban, Natalia Ciubarov, Inna Cîvîrjic …

În anii care au trecut, „INFOTAG” a parcurs o cale lungă, extinzând lista de servicii prestate, sporind volumul de informaţii şi însuşind noi procedee de transmitere a acestora. În această perioadă, agenţia a acumulat cea mai consistentă arhivă de ştiri din Republica Moldova. După fluxurile de ştiri ale „INFOTAG”-ului poate fi urmărit întreg parcursul Republicii Moldova din ultimii peste 20 de ani: conflictul din Transnistria, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, adoptarea Constituţiei şi operarea de amendamente la aceasta, crizele politice şi vizitele importante ale oficialilor străini, succesele şi eşecurile politicienilor.

Timp de peste un deceniu, jurnaliştii agenţiei au fost martorii multor evenimente majore, care se produceau chiar în Sala de conferinţe a ”INFOTAG”-ului. Aici s-a anunţat despre constituirea mai multor partide politice, unii concurenţi electorali şi-au sărbătorit succesele în alegeri şi tot aici s-a semnat Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană.

Făcând un bilanţ al activităţii desfăşurate în aceşti 20 de ani, putem spune că agenţia „INFOTAG” s-a afirmat pe deplin: sarcinile trasate acum două decenii au fost ÎNDEPLINITE! Desigur, nu ne vom opri la aceste reuşite, ci vom persevera în continuare. Orice jubileu este şi un prilej pentru a face un bilanţ al activităţii, a închina o cupă de şampanie, a trasa noi sarcini şi a purcede la realizarea lor. În toţi aceşti ani s-au schimbat multe şi în ţară şi în lume. A rămas invariabil doar principiul celor trei de „O” de care agenţia ”INFOTAG” s-a ghidat pe tot parcursul acestei perioade deloc simple: ”Obiectivitate”, ”Operativitate”, ”Oportunitate”.

Acest principiu rămâne valabil şi pentru viitor. La cei 20 de ani, agenţia ”INFOTAG” este plină de forţe, de energie, de idei şi dorinţă de a progresa în continuare. În acest scop a fost lansat noul site www.infotag.md care oferă vizitatorilor săi mai multe informaţii şi posibilităţi. Sala de conferinţe a agenţiei a fost reutilată, fiind posibilă realizarea transmisiunilor în direct şi păstrarea acestora în arhiva agenţiei.

Cel mai valoros capital, acumulat de ”INFOTAG” în 20 de ani de activitate, îl reprezintă oamenii. Rolul esenţial în realizarea misiunii agenţiei aparţine, evident, factorului uman. Aducem sincere mulţumiri colectivului ”INFOTAG”, care se reînnoieşte şi întinereşte, dar şi numeroşilor abonaţi care au rămas fideli ”INFOTAG”-ului pe parcursul acestor două decenii!

Ne vom strădui să nu Vă dezamăgim nici în viitor!

Commentarii [ 7 ] adaugă comentariu

  1. 2013.12.01 16:34 Abonat
    La multi ani Infotag! Apreciem corectitudinea, echidistanta si operativitatea stirilor Infotag! Multe realizari frumoase in continuare! Sa continuati sa dati tonul pe piata informationala din Moldova si in urmatorii de 4 ori a cate 20 de ani!
  2. 2013.12.01 16:50 Tim
    La multi ani INFOTAG! Succese si cat mai multe stiri exclusive!
  3. 2013.12.01 17:05 Elena
    Multi, multi ani inainte!
  4. 2013.12.01 18:19 Ecaterina
    Bravo Infotag! Realizari frumoase in continuare!
  5. 2013.12.01 19:16 Ghena
    Am citit cu placere aceasta informatie despre evolutia agentiei Infotag. Va urez succes in continuare.
  6. 2013.12.15 11:08 Alexis
    A really good answer, full of raiilnaotty!
  7. 2013.12.19 16:19 Izzahafkarina
    It's a relief to find soenome who can explain things so well

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.