Social

MEDICII, MANAGERII ȘI PROGRAMATORII SUNT CEI MAI SOLICITAȚI SPECIALIȘTI ÎN ANUL 2014

16 ianuarie, 2014

Managerii de vânzări, programatorii, agenții de asigurări și comerciali și specialiștii în domeniul administrării de stat vor fi cei mai solicitați în anul 2014. Anunțul a fost făcut joi, la prezentarea prognozei pieței muncii și a barometrului de profesiuni pe anul 2014.

Potrivit agenției ”INFOTAG”, vicedirectorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Ștefan Calancea, a spus că, de asemenea, este nevoie de chelneri, casieri, vânzători, cusătorese.

”Au fost intervievați peste 3 mii de angajatori care au acuzat deficitul de specialiști calificați. O altă problemă este aceea că majoritatea posturilor vacante sunt în orașe, iar șomerii provin în mare parte din mediul rural”, a precizat el.

Conform spuselor sale, cele mai mici șanse de angajare în anul 2014 le au juriștii, economiștii, agronomii, zootehnicienii, psihologii, medicii veterinari, mecanicii, tehnologii, frizerii, electromecanicii, lăcătușii. O situație mai bună au șoferii, operatorii de mașini de calcul, constructorii.

Biroul preconizează circa 40 mii de posturi vacante în anul 2014. Circa 17 mii de persoane vor fi angajate, 2,7 mii de șomeri vor urma instruirea profesională.

”INFOTAG” precizează: În anul 2013 Agenția a înregistrat 37,5 mii de posturi vacante și 43,4 mii de șomeri, dintre care 16,7 mii au fost angajați. 2,5 mii de șomeri au urmat cursuri de instruire profesională, iar circa 2 mii au participat la lucrări publice plătite.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.