Social

​COMUNIŞTII AU REFUZAT SĂ PARTICIPE LA AUDIENŢELE PRIVIND SITUAŢIA DIN REGIUNE

21 martie, 2014

Partidul Comuniştilor (PCRM), a refuzat să participe vineri la audienţele privind securitatea naţională în legătură cu situaţia din regiune. Despre aceasta, în cadrul şedinţei parlamentului, a spus liderul comuniştilor, fostul preşedinte Vladimir Voronin.

Potrivit corespondentului „INFOTAG”, acreditat în parlament, deputatul a motivat această decizie prin faptul că „PCRM nu vede necesitatea desfăşurării acestor audienţe dacă au loc cu uşile închise, dar îşi delegă reprezentanţii, pentru a monitoriza acţiunile Coaliţiei”.

Vorbind cu presa, Voronin a menţionat că „Coaliţia Pro-Europeană de Guvernare nu ia în calcul opinia poporului, trebuie de desfăşurat audienţe deschise, deoarece sunt în interesul tuturor cetăţenilor, nu doar a puterii din stat”.

„Nu este clar scopul acestor audienţe. Tot răul, care putea fi făcut, Coaliţia deja a făcut. Faptul că audienţele au loc cu uşile închise poate duce la apariţia unor scenarii neplăcute. Evident că stăpânii străini ai puterii din stat a solicitat astfel de audienţe”, a spus comunistul.

Liderul Partidului „Renaştere”, fostul comunist Vadim Mişin, de asemenea a spus că va refuza să participe la audienţe deoarece „deputaţii vor auzi doar critică antirusă şi astfel de discuţii sunt inoportune”.

Potrivit preşedintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, pentru „a nu acutiza situaţia din societate, posibil ar fi cel mai bine de amânat audienţele”.

Însă, liderul fracţiunii liberal democraţilor, Valeriu Streleţ, a îndemnat colegii de Coaliţie să nu se dezică de audienţele planificate.

„Avem toate condiţiile pentru desfăşurarea audienţelor. Fracţiunile trebuie să asigure prezenţa deputaţilor lor”, a spus parlamentarul.

Deputatul socialist Ion Ceban, a spus corespondentului „INFOTAG” că Partidul Socialiştilor nu va participa la audienţe dacă voturile sale vor fi decisive pentru asigurarea cvorumului.

„Dacă au destule voturi, vom participa”, a subliniat deputatul.

La rugămintea vicespeakerului Liliana Palihovici audienţele vor începe la ora 13.30 şi vor dura o oră jumătate.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.