Social

​ARTICO ÎMPREUNĂ CU MINISTERUL EDUCAŢIEI LANSEAZĂ PROIECTUL ROBOCLUB

25 martie, 2014

Centrul pentru copii şi tineret Artico, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi proiectul USAID CEED II, Asociaţia Naţională a companiilor private din domeniul TIC (ATIC) şi ONG-ul Robootika, din Estonia, au lansat proiectul Roboclub şi au îndemnat elevii şi profesorii să participe la proiect.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, coordonatorul Artico, Serghei Scarlat, a spus marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul este bazat pe programul de lego-educaţie şi va fi implementat în centru, precum şi în cadrul a trei instituţii de învăţământ din Chişinău”.

Potrivit spuselor sale, „costul studiilor este de 175-200 lei lunar”.

Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a spus că „în ultimul timp guvernul vorbeşte despre modernizarea instituţiilor de învăţământ, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, Anume din aceste considerente s-a luat decizia de desfăşurare în Moldova a proiectului-pilot Roboclub”.

„Robotica va deveni un obiect opţional, pe care îl vor putea frecventa elevi din clase IV-XII şi să se familiarizeze cu ceea ce pe viitor le va permite mai uşor să studieze fizica, informatica, tehnologiile informaţionale şi alte obiecte”, a menţionat ministrul.

Viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitalie Tarlev, a spus că „guvernul încearcă să creeze o platformă specială pentru tineret, care va permite studierea informaticii şi a tehnologiilor informaţionale”.

Potrivit spuselor sale, „ministerul face tot posibilul şi acordă asistenţă pentru ca proiectul să fie realizat, iar scopul-atins”.

Directorul executiv al ATIC, Ana Chiriţa, a spus că „crearea proiectului Roboclub a fost precedată de necesitatea de studiere a informaticii, a tehnologiilor informaţionale”.

Ea consideră că Moldova poate concura pe piaţa internaţională a tehnologiilor informaţionale.

Directorul proiectului USAID CEED II, Doina Nistor, a spus că „în trei instituţii de învăţământ şi în cadrul centrului pentru copii şi tineret Artico vor avea loc cursuri de instruire”.

Potrivit spuselor sale, „un set de roboţi pentru studii costă 500 euro. Fiecare instituţie va beneficia de un set, iar dacă proiectul va interesa oamenii vor fi procuraţi mai mulţi roboţi”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.