Social

​MIŞCAREA „ANTIMAFIE” A SOLICITAT DEMISIA MINISTRULUI JUSTIŢIEI

15 aprilie, 2014

Un grup de tineri – susţinători a mişcării „Antimafie”, au solicitat marţi, lângă Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi Ministerul Justiţiei, demiterea ministrului Oleg Efrim şi a 29 de judecători ai CSJ pentru încălcarea legilor, corupţie şi nerespectarea promisiunilor. 15 manifestanţi au scandat „Vrem justiţie europeană!”, „Oleg lasă justiţia!”. Potrivit manifestanţilor, „sistemul de justiţie al Moldovei este controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc şi îndeplineşte toate ordinele acestuia, iar oamenii nu pot spera la o justiţie echitabilă”. Manifestanţii de asemenea au menţionat că „în 2009, o dată cu venirea noului ministru al Justiţiei, locuitorii Moldovei sperau că vor fi efectuate reforme eficiente, iar în sistem vor activa oameni competenţi, dar au trecut cinci ani şi situaţia nu s-a schimbat”. Pe toată durata acţiunii de protest, nimeni din colaboratorii celor două instituţii nu a ieşit să vorbească cu manifestanţii.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2014.04.16 17:08 Ion
    JOS MAFIA
  2. 2014.04.16 17:31 Tim
    Dar cine este mafia? Toti care vin la guvernare devin mafie, pleaca de la guvernare nu mai sunt mafie.......

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.