Social

​CEC-UL MOLDOVEI SPERĂ LA ACTIVISMUL CONAȚIONALILOR AFLAȚI PESTE HOTARE

22 mai, 2014

Cetățenii Republicii Moldova, aflați peste hotare, se pot înregistra pentru a participa la alegeri. Astfel prevede un regulament elaborat de Comisia Electorală Centrală (CEC) și care stabilește procedura și condițiile de înregistrare.

Agenția „INFOTAG” comunică, cu referire la surse din cadrul CEC, că pe baza datelor cu privire la conaționali va putea fi stabilit numărul secțiilor de vot, care urmează să fie deschise peste hotarele țării și locațiile acestora.

Cetățenii Republicii Moldova se pot înregistra on-line pe www.alegator.md din 28 mai, adică cu șase luni înaintea expirării mandatului parlamentului, și cel târziu cu 40 de zile până la data alegerilor, care nu a fost stabilită deocamdată.

„Înregistrarea preliminară are ca scop determinarea numărului aproximativ al cetățenilor aflați peste hotarele țării, pentru a deschide secții de votare suplimentare, dacă va fi necesar. Dar și întocmirea listelor cetățenilor care vor vota în cadrul secțiilor respective, stabilirea numărului preliminar de buletine de vot care vor fi distribuite secțiilor corespunzătoare”, au reiterat reprezentanții CEC.

„INFOTAG” precizează: Autoritățile Republicii Moldova nu dețin date privind numărul exact al cetățenilor republicii aflați peste hotare. Se enunță cifre cuprinse între 0,5 mil. și 1 mil. de persoane. În perioada alegerilor, secții de vot peste hotare se deschid, de regulă, doar pe lângă misiunile diplomatice ale Moldovei.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.